S. M., student, Bucureşti. "Tatăl meu vorbeşte cu nostalgie despre Luna cărţii la sate, care se organiza pe timpul comunismului. Ce ştiţi despre Luna cărţii la sate? A însemnat ceva pentru viaţa culturală din România?"
Despre Luna cărţii la sate, ceremonial al culturalizării satelor, care se practica înainte de 1989 (în fiecare februarie), se poate scrie din mai multe perspective.
Dintr-o perspectivă cinică:
Manifestarea era un bun prilej pentru activiştii culturali, scriitori, ziarişti, editori să ajungă ca oaspeţi de seamă în sate şi să-şi procure pe gratis alimente, care se găseau cu mare greutate pe timpul lui Ceauşescu. La întoarcerea de la aşa-numitele întâlniri cu cititorii, bieţii intelectuali, înghesuiţi în autobuze hodorogite sau în trenuri îngheţate, cu geamuri aburite de respiraţia călătorilor, puteau fi văzuţi ducând fericiţi, ca pe nişte trofee, pachete cu brânză sau carne, cartofi sau fasole.
Dintr-o perspectivă sentimentală:
"Acţiunile" organizate atunci, aşa rudimentare (şi uneori absurde) cum erau, aveau farmecul lor, ţinând de o epocă naivă, în care cărţile mai contau şi erau chiar mitologizate. Să nu uităm că în anii aceia existau biblioteci săteşti (mai multe decât azi), de la care ţăranii împrumutau în mod curent cărţi (i-am văzut chiar eu, este adevărat în timpul lui Gheorghiu-Dej, în satul bunicii mele, întorcându-se de la câmp, vara, cu sape pe umăr, şi intrând la biblioteca din centru ca să-şi ia Război şi pace de Tolstoi sau Ocolul pământului în 80 de zile de Jules Verne).
Dintr-o perspectivă istorică:
La noi există, încă de la începutul secolului douăzeci, tradiţia "sămănătoristă" a difuzării culturii la sate. Intelectualii români (probabil şi sub influenţa "narodnicismului" rusesc, dar mai ales datorită originii lor - în marea majoritate a cazurilor
