A bătut Anglia cu Mîna lui Dumnezeu, a marcat Golul Secolului, a dus Argentina pe umeri către titlul mondial şi a schimbat istoria la Napoli. De aceea Diego a fost cel mai bun din lume
Dacă s-ar inventa Zeul Fotbalului, probabil că ar trebui să aibă chipul lui Diego Armando Maradona. Eternul "meci" cu brazilianul Pele, pentru titlul de cel mai bun jucător al lumii, nu va avea niciodată un cîştigător cert, însă tabăra susţinătorilor argentinianului are mai mulţi adepţi. Genial, exploziv, imprevizibil, charismatic, controversat, iubit şi urît deopotrivă de fani şi de cei apropiaţi, Maradona s-a născut, a crescut şi trăieşte cu fotbalul în sînge. Mai precis, fotbalul l-a ţinut în viaţă, ajutîndu-l să treacă peste toate cumpenele. Diego rămîne "the best" pentru că...
A avut un stîng nepereche. Forţa sa ieşită din comun, în umeri şi în picioare, a compensat handicapul staturii (1,66m) şi l-a făcut imposibil de deposedat. Tehnica în regim de viteză, fantezia, viziunea jocului şi precizia execuţiilor l-au transformat într-un lider.
A dus Argentina în spate. La turneul final din Mexic '86 a fost artizanul cuceririi celui de-al doilea titlu mondial. Niciodată pînă la "El Pibe d'Oro" n-a existat la Mondiale un jucător atît de decisiv.
A înscris "Golul Secolului". Aşa a fost votată reuşita din "sfertul" (2-1) cu Anglia la CM '86. Doar Diego putea reuşi un slalom gigant de la centrul terenului pînă în poartă, înşirînd în 10 secunde şi 62 de metri şase adversari, Hoddle, Reid, Sansom, Burcher, Fenwick plus Shilton.
A inventat "Mîna lui Dumnezeu". Golul marcat cu mîna, cîştigînd duelul aerian cu Shilton, a însemnat revanşa luată în numele poporului argentinian pentru eşecul din războiul Insulelor Malvine, teritoriu cucerit de Anglia. "M-am simţit ca şi cum i-aş fi furat portofelul unui britanic", recunoaşte Maradona
