Comisarii Gărzii Financiare Timiş vor păzi de astăzi cele nouă magazine duty free din Vama Moraviţa. Scopul acestei acţiuni este acela de a verifica dacă turiştii care cumpără marfă din aceste magazine primesc mai mult de două carţuşe de ţigări netimbrate de persoană. Sursa: Sergiu Miat Decizia a fost luată de prefectul de Timiş, Mircea Băcală, alarmat de creşterea contrabandei cu ţigări netimbrate de la graniţa cu Serbia. Din ordinul său au fost reintroduse filtrele de control din Vama Moraviţa, din care fac parte poliţişti şi poliţişti de frontieră, vameşi, precum şi comisari de la garda finaciară.
Băcală spune că aceste filtre care au funcţionat la graniţa româno-sârbă, pentru prevenirea traficului ilegal cu ţigări netimbrate, au dus la scăderea cu 85% a vânzărilor de ţigări din magazinele duty free. Iar în ultimele două săptămâni, după ce filtrul a fost ridicat, vânzările de ţigări au revenit la cotele din primele două luni ale anului.
Prefectul de Timiş recunoaşte că aceste controale se execută la limita legii, dar consideră că filtrele sunt singura modalitate, cel puţin pentru moment, de a diminua traficul ilegal de ţigări
Conform legislaţiei în vigoare, fiecare turist ,care părăseşte România şi călătoreşte către o ţară din afara Uniunii Europene, are dreptul să cumpere din magazinele duty free doar două cartuşe cu ţigări netimbrate. Controlul fizic asupra persoanelor care intră în ţară şi aduc cu ele marfă din magazinele duty free se execută, în punctele de frontieră, de către lucrătorii vamali, prin sondaj. CITIŢI ŞI: Controale cu garda financiară, la Vama Moraviţa
Filtru de poliţie, în premieră în Vama Moraviţa