România are un potenţial balnear de excepţie, unele din resursele naturale (precum mofetele de la Covasna) fiind unicate europene. Herculane, Geoagiu (Germisara) sunt doar două din multele localităţi cunoscute (de peste două milenii) pentru proprietăţile curative ale apelor lor. Încă din secolul 19 s-au întreprins cercetări serioase în domeniul zăcămintelor minerale, al apelor şi al nămolurilor terapeutice de la noi. În 1918, a luat fiinţă Societatea Română de Hidrologie Medicală, iar în 1924 – Institutul de Balneologie (al doilea în Europa, după cel din Franţa), modernizat în 1949, în prezent numindu-se Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie (INRMFB). Asistenţa medicală balneară este parte integrantă a activităţii de asistenţă medicală a populaţiei, cu rol deosebit în recuperarea medicală şi în profilaxia secundară, cu valenţe particulare în profilaxia primară a unor grupe mari de boli, ce constituie morbiditatea actuală. „Prezentul şi (mai ales) viitorul curei balneare româneşti“ a fost tema simpozionului interdisciplinar şi multiprofesional din cadrul celei de-a 7-a Conferinţe Naţionale de Balneologie, găzduită, timp de două zile (15–16 mai a.c.), de Palatul Patriarhiei. A fost prilejul întâlnirii, în vederea dezbaterii constructive a acestui subiect „fierbinte“, a celor mai prestigioşi specialişti în domeniu – prof. dr. Mihai Berteanu, preşedintele Societăţii Române de Medicină Fizică şi de Recuperare (SRMFR), prof. dr. Nicolae Teleki, preşedinte de onoare al aceleiaşi societăţi, conducerea INRMFB (dr. Horia Lăzărescu, director general, dr. Jaroslav Kiss, director medical, conf. dr. Delia Cinteză, director ştiinţific), dr. Nicolae Enea, coordonatorul Grupului de lucru „Balneologie“ din cadrul SRMFR, prof. dr. Adriana Sarah Nica –, a medicilor din unităţile balneare cu reprezentanţi ai: Ministerului Sănătăţii (dr. Alexandr