Compania aeriana British Airways a anunţat prima pierdere anuală din anul 2002 şi până în prezent, dar şi cea mai mare pierdere de la privatizarea companiei, în 1987. Astfel, operatorul aerian a pierdut, în anul fiscal încheiat la 31 martie 2009, 375 milioane de lire sterline (595 milioane de dolari), faţă de un profit de 712 milioane de lire sterline în anul fiscal precedent. "Prelungirea crizei economice face din această perioadă una dintre cele mai grele. Situaţia nu dă în
Compania aeriana British Airways a anunţat prima pierdere anuală din anul 2002 şi până în prezent, dar şi cea mai mare pierdere de la privatizarea companiei, în 1987.
Astfel, operatorul aerian a pierdut, în anul fiscal încheiat la 31 martie 2009, 375 milioane de lire sterline (595 milioane de dolari), faţă de un profit de 712 milioane de lire sterline în anul fiscal precedent.
"Prelungirea crizei economice face din această perioadă una dintre cele mai grele. Situaţia nu dă încă semne de stabilizarea, mediul economic fiind încă extrem de dificil", a declarat Willie Walsh, CEO-ul companiei.
Veniturile British Airways au crescut, însă, în perioada analizată, cu 2,9%, la 8,99 miliarde de lire.
BA a anunţat că va continua programul de reducere a costurilor, iar capacitatea totală de transport de pasageri pentru iarna următoare va fi redusă cu 4%.
Datoriile British Airways au crescut la 2,4 miliarde lire, de la 1,3 miliarde lire în anul fiscal anterior.
SURSA: Market Watch