- Radu Paraschivescu, esti unul dintre cei mai proteici oameni pe care ii cunosc: scriitor, traducator, ingrijitor de colectii, ziarist, cronicar sportive – si poate mai sunt si altele pe care nu le stiu. Cum reusesti sa le impaci pe toate, cand altii se plang de treaba cu o singura meserie?
- Daca ma uit mai atent la penele pe care mi le-ai prins la palarie, draga Stelian, constat ca nu sunt atat de multe. Cronicar sportiv nu mai sunt de peste un an, de cand m-am despartit, cu parere de rau, de "Gazeta Sporturilor". La emisiunile de sport de la TV apar cu zgarcenie si numai la invitatia unui realizator pe care nu-l pot refuza fiindca mi-e prieten. Traducator mi-am promis sa nu mai fiu acum doi-trei ani, dar imi incalc uneori promisiunea, de dragul colectiei "Rasul lumii", unde am prea putini traducatori disponibili. Jurnalist nu ma consider, fiindca tableta din ziar nu te face automat ziarist. (Altminteri ar trebui sa-i consideram ziaristi pe Adrian Vasilescu, Mircea Cartarescu, Adrian Nastase sau Gianina Corondan si nu e cazul.) Cate pene raman? Doua – mai degraba mici si inguste decat mari si late. Coordonez o colectie de carte comica si scriu. Mai mult articole, mai putin literatura. Exact invers fata de cum mi-ar placea.
- Cam intuiesc raspunsul, dar intreb, totusi: ce iti este mai aproape de suflet, traducerea unei carti sau scrierea unei carti orginale?
- Cred ca e diferenta dintre moasa si mama. Dintre a ajuta la nasterea copilului si a-l naste tu. Prin comparatie cu scrierea unei carti, traducerea mi se pare un act de mosire. Altfel spus, un secundariat util, nespectaculos si cvasianonim. Stiu, multi spun ca traducerea e tot un act de creatie. Este, dar pe o osatura care nu-ti apartine. Cineva a facut desenul, iar tu vii si ingrosi conturul cu markerul limbii materne. Traducatorul re-creaza, dar nu are parte de angoasa colii albe, pe c
