După eroarea din teza la română şi demisiile celor care au elaborat subiectele, proba la istorie nu a fost ferită de o altă „inadvertenţă”. Istoria se repetă. Sursa: Libertatea
1 /.
După ce în subiectul tezei la limba şi literatura română, de acum două săptămâni, inspectorii au încurcat personajele lui Caragiale din schiţa „Triumful talentului”, profesorii de istorie au avut ieri surpriza neplăcută să constate că nici ultimul examen al elevilor de clasa a VIII-a nu a scăpat de stângăcia mai marilor de la minister care elaborează enunţul tezelor. Din fericire, subiectele s-au transmis corect la clasă, după ce ministerul educaţiei a dat o erată.
Când I este II
Astfel, în fragmentul de la subiectul al II-lea al tezei, a apărut „Armata I” în loc de „Armata II”, lucru care ar fi creat confuzie în rezolvarea a două dintre cerinţe, care se refereau la găsirea a două asemănări şi a unei deosebiri între aceste armate, pe baza textului dat. „Inadvertenţa”, cum a numit-o Cristian Mirescu, directorul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP), nu a afectat desfăşurarea tezei de oa rece a fost corectată înainte de începerea probei.
„Precizăm că inadvertenţa a fost identificată anterior începerii probei scrise, motiv pentru care CNCEIP a transmis o erată, la ora 11.27 AM, către toate Inspectoratele Şcolare Judeţene/ al Municipiului Bucureşti”, este răspunsul oficial al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Dacă acest lucru nu ar fi fost identificat la timp, niciunul dintre elevi, chiar dacă ar fi rezolvat corect toate celelalte subiecte, nu ar fi luat mai mult de 85 de puncte din cele 100. „Profesoara noastră de istorie a sesizat imediat că ceva nu e în regulă, pentru că, aşa cum era textul, cele două cerinţe nu puteau fi rezolvate. Am avut noroc că nu s-au