Ignorat de multi, care prefera sarmul mult mai lumesc al vecinului Vina del Mar, Valparaìso a inceput in ultima vreme sa fie (re)descoperit - mai ales de cand a fost inclus in patrimoniul UNESCO in 2003 pentru stilul arhitectonic neconventional si pentru bogatul patrimoniu etnic.
Din centrul orasului, asa-numitele ascensores, niste lifturi-telecabina, te poarta spre partea de sus a orasului, caci Valparaìso se inalta pe mai multe (cateva zeci) de dealuri. Colinele, distribuite haotic si traversate de drumuri serpuitoare, sunt presarate cu case multicolore, tentand vizitatorul sa faca poze la fiecare colt de strada sau de casa.
Pe langa peisajele ametitoare, orasul vrajeste si pur si simplu prin faptul ca mai pastreaza ceva din gloria timpurilor apuse, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
In urma obtinerii independentei fata de Spania, Chile a putut sa-si dezvolte comertul la nivel international, iar Valparaìso a devenit un port de neocolit pentru vasele care treceau prin stramtoarea Magellan sau care inconjurau Capul Horn. Inflorirea comerciala a orasului a inceput sa paleasca odata cu inaugurarea Canalului Panama, care le-a oferit comerciantilor o varianta mult mai rapida de a face trecerea din Oceanul Atlantic in Pacific si invers.
Acum Valparaìso a revenit in atentie, dar nu agresiv, ci cu o naturalete care pare sa spuna „aici totul e posibil".
Casa lui Pablo Neruda
„La Sebastiana" este casa din Valparaìso a poetului chilian Pablo Neruda, care in prezent poate fi vizitata de public. Locuinta contine elemente de decor maritime, data fiind dragostea lui Neruda pentru mare. Ferestrele sunt in forma de hublouri, camarutele mici, scarile stramte, dar totul confortabil.
Se pare ca poetul, satul de zgomotul capitalei, s-a hotarat la un moment dat sa caute o casa in ValparaÌso. In esenta isi dorea o casa in care „sa poa
