Orice revistă ascunde o istorie proprie, povestea neştiută a facerii ei. E vorba de şirul de peripeţii ce culminează cu publicarea fiecărui număr, acele episoade pitoreşti, uneori dureroase, alteori amuzante, care dau substanţă vieţii de redacţie, încărcînd-o cu savoarea anecdotei şi acoperind-o de crusta amintirilor. Iar amănuntul că travaliul livresc al întocmirii revistei este însoţit în subsidiar de o istorie biografică - întîlnirea unor oameni şi legarea unor prietenii - acest amănunt face ca revista să aibă o identitate dublă. Căci, privită cu ochii publicului, revista pare un obiect unidimensional, o broşură confecţionată din hîrtie, culori şi litere. În schimb, privită dinlăuntru, din perspectiva "bucătăriei" în care i s-au copt reţetele, revista e bidimensională: în spatele articolelor stă amintirea întîmplărilor din care ele au luat naştere. Tristeţea este că, peste ani, livrescul va rămîne în rafturile bibliotecilor, separîndu-se de partea istoriei vii. Şi astfel, geneza revistei va fi uitată, la îndemîna publicului nemairămînînd decît obiectul învechit de curgerea timpului. Mai mult, peste decenii, nimeni nu va mai ştii să povestească istoria ce i-a hrănit conţinutul.
O astfel de istorie aparte, ba chiar de-a dreptul bizară, se ascunde în spatele revistei de limba franceză, Cahiers Cioran. Approches critiques, care este publicată la Sibiu sub egida Universităţii "Lucian Blaga". În urmă cu 17 ani, un belgian cu studii de drept, filozofie şi filologie venea pentru prima dată pe meleagurile Mărginimii Sibiului, preocupat de stabilirea unei punţi culturale între Occident şi Estul Europei. Printre preferinţele sale culturale se numărau cărţile lui Cioran şi Noica, flamandul avînd de altminteri dorinţa de a înfiinţa o fundaţie culturală dedicată memoriei lor. Nici el nu bănuia că, odată ajuns în România, va fi atît de cucerit de aşezări şi de
