Peste 1.000 de desene şi lucrări literare au fost înscrise în concursul „Retezatul – o minune”, derulat de Administraţia Parcului Naţional Retezat, în colaborare cu Ministerul Educaţiei. Sursa: Remus SuciuSursa: Remus Suciu
1 /. Cele mai bune lucrări au fost premiate astăzi în cadrul unor festivităţi derulate la Centrul de Vizitare Nucşoara, de la poalele Retezatului, ocazie cu care a fost marcată şi Ziua Biodiversităţii.
„Lucrările sunt nemaipomenite. A fost foarte greu să alegem premianţii. De fapt, astăzi a fost doar o premiere parţială pentru că avem câştigători care au trimis desene şi poezii şi din alte judeţe, precum Constanţa sau Călăraşi”, spune Florina Crişan, reprezentant al Administraţiei PNR.
Cei mai merituoşi mici susţinători ai Retezatului se vor bucura de o tabără de tip junior-ranger, cu durata de o săptămână în cel mai frumos masiv muntos din România.
Festivitatea de premiere de la Nucşoara, dublată şi de un spectacol susţinut de grupuri de copii, se încadrează în seria de manifestări dedicate susţinerii Retezatului în cursa pentru desemnarea celor 7 minuni naturale ale lumii, derulată de Fundaţia New7 Wonders.
Tot astăzi, în acelaşi loc, a debutat şi cea de-a 9-a ediţie a Festivalului Narciselor, organizat de Primăria Comunei Sălaşu de Sus în colaborare cu Administraţia PNR. Mâine, micuţii vor avea parte de un concurs de biciclete şi de excursii la obiective turistice din Ţara Haţegului, iar festivalul se va încheia duminică în centrul comunei, cu un alt spectacol. CITIŢI ŞI:
Retezatul, locul 17 în competiţia pentru New 7 Wonders
Retezatul ar putea deveni minune naturală a lumii