Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Organe de Asamblare Braşov îşi majorează capitalul social

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 22 mai 2009 ·

Acţionarii companiei Organe de Asamblare SA Braşov, producător de şuruburi, arcuri şi lanţuri, au decis majorarea capitalului social cu 3,2 milioane de lei, de la 24,2 milioane de lei la 27,4 milioane de lei, pentru finanţarea programului de investiţii.

Totodată, s-a aprobat şi un plafon de creditare de 5,5 milioane de lei pentru finanţarea activităţii de producţie în cursul acestui an. De asemenea, aceştia au aprobat contractarea unor credite de 1,6 milioane de euro pentru investiţii în cadrul societăţii, precum şi o scrisoare de garanţie bancară de 250.000 de euro. Compania va încerca să obţină o scrisoare de garanţie emisă de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) în valoare de 1,590 milioane de lei. Creditele vor fi garantate cu o serie de bunuri imobile din patrimoniul companiei.

Pentru 2009, acţionarii au estimat un profit net de 238.000 de lei, de cinci ori mai mare decât profitul înregistrat la finele anului trecut, de 47.924 de lei. Veniturile estimate pentru acest an sunt în creştere faţă de cele înregistrate la finele lui 2008 - de la 15,942 milioane de lei la 16,1 milioane de lei, în timp ce cheltuielile estimate sunt ceva mai reduse - de la 15,894 milioane de lei la 15,862 milioane de lei.

Anul trecut, compania Organe de Asamblare SA Braşov a derulat investiţii de 7,035 milioane de lei, în timp ce pentru anul acesta este programată continuarea unei investiţii totale de 5,9 milioane de euro.

Organe de Asamblare a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 12,5 milioane de lei, în creştere cu 5%. SIF Transilvania controlează societatea Organe de Asamblare SA, deţinând 93,98% din titlurile societăţii.

Acţionarii companiei Organe de Asamblare SA Braşov, producător de şuruburi, arcuri şi lanţuri, au decis majorarea capitalului social cu 3,2 milioane de lei, de la 24,2 milioane de lei la 27,4 milio

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum o ora
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 34 minute
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

Marea Britanie şi Franţa colaborează cu Ucraina la un plan de „încetare a luptelor”. Keir Starmer: „Un pas în direcţia bună” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat, duminică, 2 martie, că Marea Britanie şi Franţa lucrează împreună la un plan pentru a opri luptele dintre Ucraina şi Rusia, cu doar câteva ore înainte de un summit al celor aproximativ 15 lideri europeni la

UE își va crește cheltuielile pentru apărare. Ursula von der Leyen: „Slăbiciunea generează mai mult război”

HotNews acum 21 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa duminică la summitul de la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană și sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană își va crește cheltu

O navă spaţială privată americană a aterizat pe Lună

HotNews acum o ora
O companie americană a reuşit, duminică, aterizarea navei sale spaţiale pe Lună, devenind a doua companie privată care atinge acest obiectiv, după cum a arătat transmisiunea în direct a misiunii, potrivit AFP. Blue Ghost Mission 1 a Firefly Aerospac

Ursula von der Leyen: Vom sprijini Ucraina, întreprinzând în acelaşi timp o creştere a apărării europene

News.ro acum 42 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că va „sublinia sprijinul continuu al Europei pentru Ucraina” în timpul summitului de apărare de la Londra. „În drum spre Londra pentru a sublinia sprijinul continuu al Europei pentru Ucraina

Britanicii, francezii şi ucrainenii vor propune SUA un plan de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Keir Starmer a declarat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina sunt de acord să lucreze la un plan de încetare a focului pe care să-l prezinte Statelor Unite, potrivit AP. Duminică, Starmer organizează la Londra Summitul liderilor privind Ucraina. Pri

Coloane de maşini pe Valea Prahovei. Autorităţile recomandă folosirea rutelor alternative

Mediafax acum 24 minute
Autorităţile avertizează că duminică după amiază s-au format coloane de maşini pe Valea Prahovei. De aceea, şoferilor li se recomandă să folosească rute alternative. Duminică, la ora 13:30, este aglomeraţie pe sensul dinspre Braşov către Ploieşti al

1.000 de fiole, susceptibile a fi substanţe dopante de risc, descoperite în bagajele unui ucrainean, la vama Halmeu - FOTO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră au descHis dosar penal unui cetăţean ucrainean care a încercat să introducă în ţară, ascunse în bagajele personale, 1.000 de fiole susceptibile a fi substanţe dopante de risc. ”Azi dimineaţă, în jurul orei 3.40, în Punctul de

Summit la Londra al liderilor europeni pe tema războiului din Ucraina și a apărării Europei. Ilie Bolojan și-a anunțat participarea / Va fi prezent și Zelenski

HotNews acum 7 ore
Prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, organizează duminică la Londra o întâlnire cu mai mulți lideri europeni pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. Evenimentul la care participă și președintele interimar al Români

Vremea

București
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/15°
Constanta
acum

dum.

4°/6°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
Timisoara
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°