Grija pentru resursele statului depăşea uneori ridicolul. Limbajul folosit de puternicii mai mici sau mai mari ai vremurilor lui 1989 friza bunul-simţ. Tovarăşii colectivizaţi trebuiau să îndure. În Ialomiţa, la Moviliţa şi Roşiori, campania de primăvară aducea cu sine controale peste controale. Planuri, temeri. Iar birourile Direcţiei pentru Agriculură de la Slobozia dădeau frisoane colectiviştilor.
GĂINUŞA, SPAIMA ŢĂRANILOR
La Moviliţa, amintirile negative au un numitor comun. Tovarăşa Găinuşă. O femeie dată naibii, cum s-ar spune, spaima CAP-ului. Emil Fătu, fost şef de fermă, povesteşte: "Când veneau cei de la partid, de la judeţeană, eram pe sârmă. Jucam pe sârmă. Era secretara de partid Găinuşă. Era spaimă femeia asta!".
La Roşiori, fostul şef de fermă Ceapă Lazăr-Lică vorbeşte despre discuţiile purtate cu şefii de la judeţeană. Pentru aceştia, viaţa unui viţel părea să valoreze mai mult decât cea a unui om. "Dacă în noaptea asta murea un viţel, a doua zi dimineaţă la ora 5:00, în cabinetul primului secretar trebuia să fie şeful de fermă, veterinarul şi preşedintele de colectiv. Te întreba de ce a murit viţelul. Dar nu te întreba dacă aveai ce să-i dai să mănânce. Doar atât. De ce a murit? Păi... că a murit. Dar de ce nu ai murit tu? De ce?"
PE DRUMUL CU FÂNTÂNI
Atât Moviliţa, cât şi Roşiori sunt două comune mari. Străzile sunt largi şi lungi. Mai că par bulevarde. Casele îngrijite. Oamenii liniştiţi.
Roşiorii erau înainte un adevărat centru de neveste. Se dusese vestea nu doar în Ialomiţa, ci şi în Călăraşi, de frumuseţea fetelor de aici şi mai ales a faptului că multe sunt de măritat. Oamenii satului erau şi sunt muncitori. Odată ce s-au trezit colectivizaţi, nu au renunţat la muncă.
Au schimbat doar stăpânul. Nu mai munceau pentru ei, ci pentru... CAP, pentru Tovarăşul Stat.
