Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Nationala a Picnicului

Publicat in Romania Libera, vineri 22 mai 2009 ·

Duminica, 17 mai 2009, spectacolul s-a repetat, cel mai iubit dintre presedinti deschizand larg portile, cu caldura inimii care-i bate pentru popor. Ziua portilor deschise este un moment inaltator, nu o rafuiala cu adversarii politici. Anul trecut, presedintele a facut bine ca s-a grabit sa declare 19 mai, cand poporul "si-a invins Parlamentul", Ziua portilor deschise. Zi nationala, cu vizita la Cotroceni in program. A fost o eroare ca presedintele n-a mai pomenit si acum de cotizantii "322", pentru ca se vor repezi analistii sa-l acuze ca n-a mai facut-o pentru ca se afla cu ei la guvernare. Sa vedeti cum o sa-l mai foarfece pentru declaratia de la Paris, ca este dezamagit de partenerul partidului sau la guvernare. Este o zi a solidaritatii cu presedintele, o aniversare, vizitatorii avand ocazia sa se fotografieze in salile pe care le vad la televizor, iar ghizii SPP-isti sa dea lamuriri: aici dl presedinte a semnat decretul X, aici a promulgat legea Y.

Cazurile de lesin de la coada au fost un semn al marelui interes al natiunii pentru locul de munca al presedintelui, locul de unde este condusa Romania. Mai exista tonomate, platite de Patriciu, care-l ataca pe seful statului, orbite de ura, care se tot intreaba de ce n-a aniversat presedintele un an de la "322" in Piata Universitatii, la fantana? Carcotasii o tin langa ca, inca de la prima intalnire din Piata, cand a vazut ostilitatea bucurestenilor, a fugit si a abandonat promisiunea de a se intalni cu ei la finele fiecarui trimestru, ca o spunea cu atata vehementa incat s-a crezut ca nu va rata intalnirea trimestriala din Piata Universitatii. Doar nu trebuia sa ne imaginam ca Piata Universitatii este singurul loc unde dl Basescu va avea ceva de spus. Daca si-ar fi respectat promisiunea cu Piata Universitatii, s-ar fi vazut cum paleste in popularitate, ceea ce ar fi insemnat un mesaj nu tocmai bun

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră MedLife: primele reconstrucţii mamare asistate robotic la Cluj, pro-bono

News.ro acum o ora
Grupul MedLife continuă să inoveze în chirurgia oncologică şi reconstructivă, realizând în premieră la Cluj-Napoca primele reconstrucţii mamare asistate robotic din sistemul privat, de altfel printre primele intervenţii de acest tip din Europa de Es

„JD Vance datorează scuze României”. Un editorialist Bloomberg a analizat cazul Călin Georgescu și are un mesaj pentru vicepreședintele SUA

HotNews acum o ora
Dacă s-ar fi deranjat să caute dovezile, JD Vance ar fi văzut instituții românești atacate, care au nevoie de sprijinul SUA, scrie jurnalistul Marc Champion într-un text de opinie publicat luni dimineață de Bloomberg. În februarie, când a criticat E

Femeie călcată de tren în Oradea după ce un bărbat a ținut-o forțat pe şine / Agresorul a fost arestat

HotNews acum 33 minute
O femeie de 52 de ani a murit lovită de un tren, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost imobilizată pe liniile de cale ferată de un bărbat de 46 de ani, care a sărit din faţa locomotivei în ultimul moment. Individul a fost prins de poli

UPDATE - Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Valu lui Traian şi Basarabi, după ce o persoană a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, reluat/ Trei trenuri vor ajunge cu întârziere la destinaţie

News.ro acum o ora
Traficul feroviar a fost oprit temporar, luni, între staţiile Valu lui Traian şi Basarabi, din cauza unui accident feroviar, soldat cu decesul unei persoane, care a fost surprinsă în gabaritul căii, pe firul II, de trenul IR 1686, care circulă în re

Cardinalii se întâlnesc astăzi la Roma pentru a stabili data conclavului / Cum va avea loc votul

HotNews acum 3 ore
După înmormântarea Papei Francisc, atenţia lumii se îndreaptă acum spre alegerea noului suveran pontif. Cardinalii Bisericii Catolice care au ajuns deja la Roma se vor întâlni luni pentru a discuta despre alegerea unui nou papă, transmite agenția DP

Bebelușul DISPĂRUT din Maternitatea din Bacău, ar fi fost, de fapt, vândut de mamă. Suma pentru care femeia ar fi renunțat la unul dintre copiii ei

Gandul acum 54 minute
Bebelușul răpit din Maternitatea din Bacău ar fi fost, de fapt, vândut de propria mamă, care a și dat alerta privind lipsa băiețelului. Tânăra care a plecat cu bebelușul din maternitate a fost reținută. Surse judiciare susţin că tânăra de 19 ani s-a

Zeci de migranţi africani ucişi într-un atac american în Yemen, potrivit rebelilor Houthi

Mediafax acum 38 minute
Canalul Al Masirah a anunţat că alte 47 de persoane au fost rănite, majoritatea în stare critică, după ce centrul din provincia Saada a fost bombardat. Televiziunea a publicat imagini grafice care arată numeroase corpuri sub dărâmăturile unei clădir

O tânără de 18 ani s-a înecat după ce s-a speriat de un urs și a căzut într-un lac din Harghita

G4Media acum o ora
O tânără de 18 a murit după ce s-a speriat de un urs și a căzut de la înălțime în lacul Frumoasa din județul Harghita, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție. Vineri, 25 aprilie, în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesiza

Percheziţii în cinci judeţe şi în Capitală, la presupuşi infractori care ar fi falsificat datele financiare ale unor societăţi pentru a obţine bunuri pe care nu le-au mai achitat/ Cinci persoane, duse la audieri/ Prejudiciul depăşeşte 700.000 de lei

News.ro acum o ora
Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţaau făcut, luni, sub coordonarea unui procuror, 12 percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Timiş), Caraş-Severin, Ilfov, Braşov şi în Bucureşti la locuinţele unor pre

Percheziţii în Mureş într-un dosar de evaziune fiscală, cu prejudiciu de peste 335.000 de lei

Mediafax acum o ora
Cele cinci mandate de percheziţie domiciliară au fost puse în executare într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat până în acest moment se ridică la aproximativ 335.900 de lei. Potrivit anchetatorilor, firma este suspectată că nu a înreg

Vremea

București
acum

16°
lun.

5°/19°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

12°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

4°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
Constanta
acum

14°
lun.

5°/14°
mar.

6°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/19°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

10°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°