Trei adolescenti romascani au fost prinsi de jandarmi dupa ce au furat un telefon mobil. In cursul zilei de ieri, in doar doua ore, de la 11 la 13, jandarmii romascani, impreuna cu colegii lor din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Neamt, au organizat o actiune de depistare a elevilor chiulangii, actiune ce s-a desfasurat in barurile din Roman si Piatra Neamt, in special in localurile amplasate in imediata apropiere a liceelor. Actiunea fortelor de ordine a avut ca scop principal preveniriea si combaterea absenteismului scolar, a consumului de bauturi alcoolice de catre minori, precum si prevenirea vagabondajului. Pe parcursul acestor actiuni de control, jandarmii au depistat peste 30 de elevi care, in loc sa frecventeze scoala, isi pierdeau timpul prin baruri in care consumau bauturi alcoolice Chiulangii depistati de jandarmi au fost sanctionati contraventional, urmind ca, zilele urmatoare, cei in cauza sa fie prezentati unitatilor de invatamint la care activeaza, in vederea sanctionarii lor, conform regulamentelor de ordine interna ale scolilor din care fac parte. Tot in cadrul acestei actiuni, jandarmii romascani au reusit sa rezolve si un caz de furt. Astfel, in timp ce un echipaj mobil al Jandarmeriei Roman se deplasa catre un bar de pe strada Rahovei, subofiterii au observat un grup de trei tineri, doi baieti si o fata, toti minori, care au sustras din poseta unei romascane un telefon mobil. Cind i-au zarit pe jandarmi, R.A.M., de 15 ani, R.I., de 17 ani, si T.R., de 16 ani, au incercat sa fuga printre blocuri, insa au fost prinsi imediat. Pentru fapta comisa, celor trei adolescenti li s-a intocmit un dosar de cercetare penala, sub aspectul savirsirii infractiunii de furt calificat. Sursa: Ziarul de Roman Trei adolescenti romascani au fost prinsi de jandarmi dupa ce au furat un telefon mobil. In cursul zilei de ieri, in doar doua ore, de la 11 la 13, j