A decontat construirea unei insule pentru rate Un deputat conservator din Marea Britanie a folosit peste 30.000 lire sterline din fondurile publice pentru lucrari de gradinarit, dar si pentru o insula pentru rate, potrivit editiei de ieri a cotidianului Daily Telegraph care face noi dezvaluiri, inclusiv despre ministrii laburisti. Sir Peter Viggers, deputat conservator si membru al comisiei parlamentare pentru Finante, a cheltuit peste 30.000 lire sterline in trei ani pentru intretinerea gradinii aflate pe proprietatea sa din Hampshire, dintre care 1.645 lire sterline (1.883 Euro) pentru construirea in iaz a unei structuri flotante pentru rate. Potrivit cotidianului britanic, in urma acestor dezvaluiri, deputatul a fost obligat de conducerea partidului din care face parte sa inapoieze peste 10.000 lire sterline (11.400 Euro) si sa nu mai candideze la urmatoarele alegeri.
Daily Telegraph, care in ultimele zile a facut publice detalii compromitatoare despre cheltuielile deputatilor, pana in prezent confidentiale, a dezvaluit, de asemenea, ca doi ministri laburisti, James Purnell, ministrul Muncii si Pensiilor, dar si Geoff Hoon, ministrul Transporturilor, au evitat platirea impozitelor in urma vanzarii proprietatilor acestora din Londra prin intermediul unui artificiu legal si nu foarte etic. Acestia au calificat proprietatile vandute drept resedinta principala, scapand de la plata unui impozit de 40 la suta din profitul vanzarii, in timp ce respectivele resedinte figurau ca secundare in declaratiile depuse la Camera Comunelor. O subtilitate similara folosita de ministrul Comunicatiilor Hazel Blears a fost calificata drept inacceptabila de catre premierul Gordon Brown. Un deputat conservator, Bill Wiggin, a declarat, la randul sau, ca a facut o greseala involuntara dupa ce i s-a decontat un imprumut imobiliar, care era de fapt inexistent. Scandalul decontu