Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roland Barthes - Jurnal de doliu

Publicat in Romania Literara, vineri 22 mai 2009 ·

Banalitatea unei experienţe de viaţă - cea mai cumplită din câte se poate imagina, şi anume pierderea mamei - se întoarce, sub pana lui Roland Barthes, într-un eveniment literar major (adevărat, la distanţă de 3 decenii de la ultima notă scrisă, în 15 septembrie 1979, şi 29 de ani de la moartea autorului, în martie 1980): Jurnal de deuil vede lumina tiparului pe 5 februarie 2009, la Editura Seuil, stârnind imediat o vie polemică. "Barthes - Ultimul strigăt", titrează Les Inrockuptibles. "Cât timp trebuie să treacă de la moartea autorului, se întreabă editorialistul de la Libération, pentru a face publice scrierile sale intime?" Deloc retorică, întrebarea, şi asta fiindcă François Wahl, prietenul şi ex-editorul lui Roland Barthes, a contestat violent publicarea celor două texte inedite - în aceeaşi zi de 5 februarie 2009, Editura Bourgois scoate Carnets du voyage en Chine, conţinând notele de călătorie ale autorului Gradului zero al scriiturii în China maoistă, din mai 1974 -, pe motiv că aceasta ar constitui un "derapaj" (chit că apar cu acordul lui Michel Salzedo, fratele şi executorul testamentar al lui Barthes!), însemnările postume ţinând de stricta intimitate a scriitorului. Nu este singura polemică din Franţa ultimilor ani privitoare la publicările postume: seminarele lui Lacan, autobiografia lui Althusser, ineditele lui Foucault provoacă mânia unora şi entuzisamul altora.

Redactat esenţialmente la Paris şi la Urt, între 26 octombrie 1977 şi 15 septembrie 1979, Jurnalul de doliu conţine 330 de fişe, aşezate în ordine cronologică, titlul aparţinând lui Roland Barthes. În ce măsură însă aceste note alcătuiesc un text de sine stătător? Eric Marty, discipolul lui Barthes, iar mai încoace şi omul care i-a îngrijit Oeuvres complčtes, în 5 volume, la Seuil, este categoric: "Avem un titlu, un act de nominalizare. În opinia mea, nu-i vorba de o efuziune, ci

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„O alegere riscantă”. Bloomberg: Cum încearcă oficialii de la Bucureşti să recâştige Casa Albă

HotNews acum 2 ore
De când vicepreşedintele american JD Vance a atacat România, în februarie, pentru anularea alegerilor prezidenţiale, oficialii de la Bucureşti au încercat să recâştige Casa Albă de partea lor, notează Bloomberg, conform News.ro. Oficialii români au

La ce trebuie să fim atenți când facem cumpărături pentru masa de Paște. Ce este important să verificăm la carne, ouă sau cozonaci

HotNews acum 2 ore
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vine cu recomandări pentru perioada cumpărăturilor pentru masa de Paște, atrăgând atenția ca toate produsele alimentare să fie cumpărate din magazine autorizate, unde pot fi controlate con

Caz revoltător: Cadavrul unui fost viceprimar din Bihor, lăsat cinci ore pe marginea drumului

Adevarul acum 3 ore
Trupul neînsuflețit al unui fost viceprimar din Bulz, județul Bihor, a rămas pe marginea drumului ore întregi, după ce bărbatul, în vârstă de 72 de ani, a fost victima unui accident rutier. Cadavrul a fost ridicat abia la cinci ore după tragedie.

Ilie Bolojan, mesaj de Florii: Să fim mai atenți la nevoile celor din jur și să ne concentrăm asupra valorilor care ne definesc ca societate

HotNews acum o ora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, spune, într-un mesaj transmis duminică, de Florii, că „este un moment de reflecție asupra drumului suferinței și al sacrificiului” și „suntem chemați să ne concentrăm asupra valorilor care ne definesc ca societa

SUA solicită Ucrainei controlul unei conducte cruciale care transportă gaz rusesc

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au cerut controlul asupra unei conducte cruciale din Ucraina, folosită pentru a trimite gaz rusesc în Europa, potrivit unor rapoarte, într-o mişcare descrisă ca fiind un şantaj colonial, relatează The Guardian. Oficiali americani şi uc

Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim

Buletin de Carei acum 2 ore
• publicat la: 13 aprilie 2025 Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, de Florii: Să întâmpinăm această sărbătoare cu speranţă

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis urări de sărbătoarea Floriilor, dar şi felicitări pentru cei care îşi serbează onomastica. „Să întâmpinăm această sărbătoare cu speranţă şi încredere într-un viitor mai bun, împreună”, a transmis Ciolacu. „Toţi cr

Zeci de persoane arestate în Grecia după ce au atacat o secţie de poliţie

Adevarul acum o ora
Peste 70 de persoane au fost arestate în Grecia, sâmbătă noaptea, după ce au atacat o secţie de poliţie cu sticle incendiare, petarde şi pietre.

Ciolacu, răspuns pentru Nicuşor Dan: Nu sunteţi independent, sunteţi candidatul USR

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a reacţionat vehement la ironia prezidenţiabilului Nicuşor Dan, care i-a transmis liderului PSD că, în contextul în care va fi ales preşedinte, acesta „va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victo

Cutremur în România în această dimineață!

Ziua Constanta acum 5 ore
În dimineața zilei de 13 aprilie 2025, la ora 07:21:22 (ora locală a României), un cutremur de mică magnitudine a fost înregistrat în zona seismică Vrancea, în județul Vrancea. Cutremurul a avut o magnitudine de ml 2.2 și s-a produs la o adâncime de

Vremea

București
acum

17°
dum.

7°/18°
lun.

8°/15°
mar.

6°/17°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

15°
dum.

4°/17°
lun.

7°/16°
mar.

7°/18°
mie.

11°/18°
Constanta
acum

13°
dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

3°/17°
lun.

8°/12°
mar.

9°/14°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

18°
dum.

4°/19°
lun.

10°/14°
mar.

10°/12°
mie.

8°/23°