Mijlocul lunii mai. O zi calduroasa, ca in plina vara. Este duminica spre orele amiezii. Sala mare de sport a Liceului cu Program Sportiv sau a Clubului Sportiv Scolar (nu mai conteaza a cui este, oricum o folosesc ambele institutii), este plina. Sunt in jur de 150 de spectatori, care au amanat iesirea la o terasa, au renuntat la micul ecran sau la o iesire la iarba verde, pentru ca baiatul sau nepotul are meci de baschet!
La multe dintre meciurile unor formatii, chiar de prima liga din Sala Sporturilor, nu am putut numara atatia spectatori. Erau ultimele partide ale Campionatului Scolar pentru baietii de clasa a III-a. Reprezentantele sexului frumos dominau tribunele salii. Am auzit multe comentarii in privinta practicarii sportului, care mai de care mai… colorate. Lucru imbucurator este faptul ca numarul copiiilor din cluburile sportive cresc constant. Cel mai des, copiii care practica sport provin din parinti fosti sportivi sau pasionati de sport. Unde mama este o fosta sportiva, sansele ca fiul sau fiica sa ajunga sportivi cresc considerabil. Daca nu, sau aceasta nu cunoaste bine regulile disciplinei pe care o practica fiul sau fiica, este nevoie de putin timp pentru ”familiarizare”. Cunoscatoare sau nu, ele dau indicatii odraslelor. ”Du-te!, ia-i-o!, arunca!, nu-l lasa!”, si alte indemnuri de acest gen, care ii fac si pe antrenorii micutilor sa treaca in anonimat.
Trebuie sa recunoasteti domnilor ca ele domina. E rau? Deloc! Daca unul dintre noi cunoaste mai bine regulile jocului respectiv, acela ar trebui sa manifeste mai multa intelegere fata de ceilalti, sa-i ajute si pe ei sa le inteleaga. Cand se implica ambii parinti, se formeaza o adevarata echipa, copilul este mai motivat si rezultatele nu vor intarzia sa apara. Un alt aspect, poate la fel de important, o intrebare care nu are nevoie de raspuns. Daca ar fi sa alegem intre sala de sport, sp
