* centenara Ileana Costin a fost sărbătorită de autorităţile locale
Ileana Costin a fost sărbătorită ieri de autorităţile locale, într-o zi cu dublă semnificaţie, data naşterii fiind aceeaşi cu ziua numelui. Chiar dacă poartă pe umeri povara celor 100 de ani de viaţă, Ileana Costin dă dovadă de o agerime a minţii care a făcut-o să nu uite evenimentele istorice la care a fost martoră. "Cineva mi-a spus că sunt o istorie ambulantă", şi-a amintit cu umor bătrâna.
Gânduri la 100 de ani, aşa cum le-a aşternut pe hârtie Ileana Costin, au fost citite de către fiica centenarei, Roxana Costin, spre a le împărtăşi celor prezenţi la aniversare, "adevăruri despre viaţă". De-a lungul timpului, Ileana Costin a asistat la declanşarea Primului Război Mondial, după care s-a refugiat cu familia în Moldova, a prins izbucnirea bolşevismului din Rusia, sosirea armatelor franceze, a trăit spaimele bombardamentelor din al Doilea Război Mondial, dar şi ale celor două mari cutremure din secolul trecut, din 1940 şi 1977, a suferit ororile comunismului, fiind deportată în Bărăgan, sub acuzaţia de "titoism". Ileana Costin s-a născut în 1909, la Turnu Severin, într-o familie cu strânse legături cu elita culturală şi politică a vremii. Este văduvă de război, fiind soţia fostului comandor de marină, Constantin Costin, decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul" pentru faptele de eroism din al Doilea Război Mondial. Vizita autorităţilor a emoţionat-o pe bătrână, aceasta primind de la Doiniţa Ciocan, viceprimarul municipiului, un buchet de flori, un cadou, un tort, alături de urări de viaţă lungă şi sănătate.
* centenara Ileana Costin a fost sărbătorită de autorităţile locale
Ileana Costin a fost sărbătorită ieri de autorităţile locale, într-o zi cu dublă semnificaţie, data naşterii fiind aceeaşi cu ziua numelui. Chiar dacă poartă pe umeri povara celor 100 d