Zilele trecute, o distinsa (si gratioasa, ma grabesc sa adaug) doamna de la TVR Iasi incerca sa smulga ceva de la „criticul literar" Bogdan Cretu. Or, i-am spus, ipostaza aceasta de critic nu ma reprezinta decat in mica proportie. Intamplarea face ca imi place de mic sa citesc si, de la o vreme, cred ca merita sa impartasesc si altora impresiile mele de lectura.
Tin minte ca, elev in scoala generala fiind, imi uimeam dirigintele, profesor de romana, cand ii prezentam la control caietul cu lecturi suplimentare. Era tot un exercitiu critic. Fireste ca notam impresii, dezordonate, nu altfel, despre tot ce inghiteam, pe nemestecate: romane politiste, carti de aventuri, basme, seria de Povesti nemuritoare, Dumas de la un capat la altul (am ramas inca un dumasian convins, ca si prietenul meu Dragos Cojocaru), Mark Twain. Prin clasa a V-a am citit si Asa s-a calit otelul, romanul lui Ostrovski. Nu m-a dat pe spate si imi amintesc ca dirigintele meu m-a aprobat cand am sustinut ca nu e un roman care sa se compare cu altele. Preferam, fireste, Odiseea capitanului Blood. Prin clasa a VII-a am citit Viata lui Eminescu de G. Calinescu. Dintr-o suflare, cum citeam totul pe atunci. Retin reactia dirigului: „Cum ai facut de ai citit-o, domn’e?" Era simplu pe atunci: „Am deschis cartea, am citit-o, am inchis-o si atat". A fost primul meu contact cu o carte de critica literara. Mi-a placut, mai ales ca, inca de pe cand nu stiam sa deslusesc buchiile, imi citea mama din Luceafarul si imi povestea despre Eminescu. Si asa se face ca, de mic, m-am obisnuit sa am o carte la indemana. Si asa a ramas si in liceu, chiar daca am mai consumat cateva pasiuni pentru muzica intre timp.
Prin urmare, am dat la Litere in mod firesc. Am citit toata facultatea fara sa simt ca fac vreun efort. Pe vreme aceea era mult mai simplu decat acum: frecventam cursurile care ma interesau,
