Toata tulburarea creata de presupusul plan B al lui Traian Basescu, in ipoteza ca ar decide sa nu mai candideze la prezidentiale, a avut, in planul imaginii, un castigator probabil, presedintele insusi, si un pagubit cert, Emil Boc.
Actualul premier si-a consolidat sau, mai precis, actualului premier i-a fost consolidata postura, nu tocmai fericita, de eterna rezerva. De altfel, putine au fost momentele ascensiunii sale politice in care a iesit din acest tipar.
Mereu, mult prea disponibil
La inceputurile carierei, deputatul Emil Boc si-a asigurat expunerea mediatica masiva printr-o disponibilitate totala, care a compensat lipsa de carisma. Ca ziarist, daca il suni pe 1 ianuarie, la ora 7 dimineata, pentru a-l intreba despre legea privind distanta dintre pomii de pe marginea drumului, puteai fi sigur ca raspunde si da o declaratie de cateva minute, chiar daca nu cunoaste prea bine subiectul.
Pana la un punct, aceasta amabilitate a functionat in favoarea sa, dar disponibilitatea total neconditionata l-a transformat tot intr-o rezerva a tuturor celor mai zgarciti cu declaratiile si deveniti astfel mai interesanti si mai consistenti. Disponiblitatea excesiva a eclipsat si dizolvat indiscutabila sa competenta pe anumite teme juridice.
Din succesor, marioneta
Ca lider politic, Emil Boc a crescut in umbra lui Traian Basescu, fiind perceput initial ca portavoce, apoi ca succesor de drept al acestuia. Aerul de obendienta totala a stricat aceasta crestere pornita frumos.
Incet, Emil Boc s-a transformat din succesor al lui Traian Basescu in marioneta a acestuia. A devenit exclusiv mana cu care presedintele conduce in continuare partidul si n-a reusit sa se impuna niciodata in perceptia publica drept presedinte autentic al PD si apoi PD-L.
Dupa alegerile din toamna, Emil Boc s-a trezit
