Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou arestat!

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 23 mai 2009 ·

Procurorii DNA l-au reţinut ieri pentru 24 de ore şi pe Gheorghiţă Pieca, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Argeş şi administrator la PIC

Ieri, a fost reţinută a noua persoană în dosarul Penescu-CCA. Gheorghiţă Pieca (33 de ani) a părăsit sediul DNA Piteşti în cătuşe. El este acuzat de dare de mită în formă continuată, pentru arbitri.

Penescu: "Sînt actor într-un film!"

Cornel Penescu s-a prezentat şi ieri în faţa procurorilor timp de 4 ore. "Am venit pentru desigilarea unui nou calculator. Ăsta e un film, «lupta împotriva corupţiei», şi le trebuiau actori renumiţi. Nu înţeleg! O instanţă mă eliberează, alta întoarce decizia. Parcă nu s-ar judeca după aceleaşi legi!", a spus Penescu.

În timpul audierilor, în faţa sediului DNA Piteşti a avut loc un eveniment tragic. O femeie s-a sinucis, aruncîndu-se de la etajul 10 al blocului de vizavi.

Prunea nu e oficial în Serbia

Biroul de presă al UEFA susţine că "în aceste zile nu se desfăşoară nici o acţiune oficială a UEFA pentru implementarea programelor Hattrik sau KISS, nu federaţiile naţionale. În Serbia ar putea fi doar o întîlnire neoficială". Citat joi de DNA, Florin Prunea nu s-a prezentat. “Sînt la Belgrad la invitaţia federaţiei sîrbe pînă pe 27 mai. N-am fugit nicăieri”, a spus Prunea.

Noutăţi în cazul Penescu-CCA

» Ieri s-au respins recursurile lui Constantin, Făcăleaţă şi Libertatu. Ultimul a izbucnit în plîns în şedinţă: "Ţineţi cont că soţia şi copilul meu de un an şi opt luni sînt bolnavi!"

» A fost audiat şi juristul FRF, Justin Ştefan.

Procurorii DNA l-au reţinut ieri pentru 24 de ore şi pe Gheorghiţă Pieca, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Argeş şi administrator la PIC

Ieri, a fost reţinută a noua persoană în dosarul Penescu-CCA. Gheorghiţă Pieca (33 de ani) a părăsit s

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 6 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 11 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 9 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 7 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 6 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Călin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel Bucureşti care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, atacată cu recurs

HotNews acum 13 ore
Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins în ultima zi a anului 2024 ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţion

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 10 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°