Între cele 12 milioane de voturi din 1990 care l-au făcut pe Ion Iliescu singurul preşedinte al României ales din primul tur la cele numai 5 milioane de alegători datorită cărora Traian Băsescu s-a instalat la Cotroceni în 2004, instituţia prezidenţială şi-a pierdut treptat, dar constant, farmecul. Atât pentru candidaţi, care la începuturile democraţiei dâmboviţene se înghesuiau câte 16 pe un singur loc, cât şi pentru alegători.

După anii 2000, competiţia prezidenţială a devenit o afacere strict între greii politicii. Candidaţii "de culoare" au renunţat să se mai înscrie într-o competiţie pe care oricum nu aveau nici o şansă să o câştige. "Trendul" neimplicării s-a remarcat însă şi la nivelul electoratului.

Dacă în primul an al democraţiei româneşti aproape 15 milioane de alegători din cele 17 milioane înscrişi în liste şi-au exprimat opţiunea pentru prezidenţiale, la ultimul scrutin, în 2004, numai puţin peste jumătate din români - 10 milioane din cele 18 milioane de alegători - a găsit motivarea de a alege un nou preşedinte.

Dacă luăm în calcul sondajele de opinie referitor la prezenţa la vot şi numărul politicienilor care şi-au declarat dorinţa de a candida pentru Cotroceni, această caracteristică pare că se va menţine şi în alegerile prezidenţiale din noiembrie. În acest context, analiştii politici atrag atenţia asupra delegitimării instituţiei prezidenţiale.

Până în prezent şi-au anunţat oficial candidatura Mircea Geoană (PSD), Crin Antonescu (PNL), Principele Radu (independent) şi Nati Meir (independent).

Traian Băsescu, jucătorul de-a candidatura

Când, în 2004, a anunţat că va fi un preşedinte-jucător, nu şi-a imaginat nimeni că va deveni politicianul care va provoca cele mai multe dispute din istoria instituţiei prezidenţiale. Deşi oficial susţine că încă nu ştie dacă se va mai înscrie