Un german pasionat de istorie a ajuns în România, mergând pe urmele ultimei conflagraţii globale pentru ”a suferi ca un soldat”. Sursa: Kurt AstorSursa: Kurt AstorSursa: Kurt AstorSursa: Kurt AstorSursa: Kurt AstorSursa: Kurt AstorSursa: Kurt AstorSursa: Kurt AstorSursa: Kurt AstorSursa: Kurt Astor
1 /.
Când a plecat din Hilpoltstein, un orăşel situat la sud de Nürnberg în întinderile muntoase ale Bavariei, inginerul pensionat Kurt Astor ştia doar că vrea să calce pe urmele războiului. Un fel de omagiu adus memoriei soldaţilor tineri de toate naţionalităţile, care au dispărut înainte să apuce să trăiască. O hartă militară germană roasă de timp îi construise traseul imaginar prin tranşeele memoriei.
Iar o pasiune ce nu avea nevoie de argumente îl împingea să înţeleagă inexplicabilul: de ce, acum aproape şapte decenii, sute de mii de soldaţi au fost trimişi în marş forţat spre moarte.
“Unii se duc pe Coasta de Azur, eu am ales altceva”. Vocea bărbatului sună apăsat, ca a unui amant pasional declarându-şi iubirea eternă pentru o curtezană misterioasă. În curtea unei clădiri vechi din Bucureşti, întunericul s-a lăsat neanunţat. Peste un gărduleţ năpădit de verdeaţă, veghează casa lui Radu Mărculescu, “veteranul veteranilor” români din lagărele sovietice. Kurt Astor i-a citit cartea, în germană, şi a simţit că trebuie să-l cunoască pe acest bătrân de 94 de ani care a învăţat limba lui Goethe în lagărele sovietice, de la camarazii nemţi, în anii teribili trăiţi în anticamera Siberiei. Aici poveştile au voie să curgă în linişte.
”Dumnezeule, ce fac eu aici?”
“Am văzut întreaga lume şi voiam să fac ceva ce nu faci în fiecare zi”. De fapt, “nebunia” lui Kurt Astor începe mai devreme şi are rădăcini mai adânci. “Tatăl meu a luptat în nordul Africii, sub comanda lui Rommel. Totuşi, lupta adevărată a fost în Ru
