Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Dulgheru, în finală la Varşovia!

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 23 mai 2009 ·

Românca Alexandra Dulgheru face senzaţie la turneul WTA de la Varşovia. Sursa: AP Photo

Tânăra în vârstă de 20 de ani venită din România a învins-o ieri pe mult mai bine cotata jucătoare slovacă Daniela Hantuchova în trei seturi, 6-4, 6-7, 6-1, reuşind să se califice în premieră în finala unui turneu WTA.

Duelul avea o favorită certă, slovaca Hantuchova, numărul 36 în clasamentul WTA. Însă românca, aflată abia pe poziţia 201 în ierarhia jucătoarelor de tenis, a jucat impresionant şi a izbutit un succes de răsunet. „Hantuchova are o mare experienţă, aşa că sunt uluită că am învins astăzi (n.r. - ieri).

Dacă mă întreba cineva înaintea turneului dacă eu cred că o să ajung în finală, aş fi răspuns nu”, a declarat Alexandra Dulgheru. „Cu siguranţă, Alexandra n-a jucat astăzi precum o jucătoare de pe locul 200. A fost prea bună, a meritat să câştige”, a recunoscut Hantuchova.

Finală cu ucraineanca Bondarenka

Calificarea în finala de la Varşovia este cea mai mare performanţă a Alexandrei Dulgheru, care până acum se mândrea doar cu două turnee ITF câştigate: la Bucureşti şi la Piteşti. În finala programată astăzi, Dulgheru o va întâlni pe Alona Bondarenka, din Ucraina, care în semifinale a trecut ieri de britanica Anne Keothavong (6-2, 7-5). Bondarenka are 24 de ani şi ocupă locul 39 în clasamentul WTA.

Câştigătoarea turneului va primi 98.500 de dolari şi 470 de puncte WTA, iar învinsa va primi 52.500 de dolari şi 320 de puncte WTA. Chiar şi dacă va pierde, Dulgheru va încasa mai mulţi bani decât a strâns până acum în carieră, adică 48.800 de dolari! Dulgheru va face un salt spectaculos în clasamentul WTA, urmând să ajungă în primele 110 jucătoare ale lumii.

Ultima jucătoare de tenis din România care a reuşit o calificare în finala unui turneu WTA a fost Sorana Cârstea. În octombrie 2

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 51 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 51 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 44 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 51 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°