În fiecare zi, mii de oameni aşteaptă totuşi un autobuz care să-i ducă dintr-o parte în alta a oraşului
În fiecare zi, 20.000 de suceveni circulă cu cele 30 de autobuze aparţinând S.C. Transport Public Local S.A. (TPL), în speranţa că vor avea parte de un drum liniştit.
Aglomeraţia, căldura insuportabilă sau taxatoarele cu chef de ceartă sunt câteva constante din autobuzele TPL. „Nici nu vreau să descriu cât e de urât. În fiecare zi mă lupt să urc în autobuz şi stau strivită de uşi şi de oameni”, spune Letiţia Roşu, elevă. Lupta pentru un scaun liber i-a obligat pe suceveni să devină inventivi, chiar dacă asta înseamnă să petreacă ore întregi în autobuz. „Când merg în oraş cu treburi iau ori autobuzul de pe linia 2, ori pe cel de pe linia 5 şi merg până la Metro. De acolo iau cursa de pe linia 4 şi mă întorc la Piaţa Burdujeni, ocolind tot cartierul Obcini. Aşa fac pentru că sunt pensionar şi am timp. Dar ceilalţi?”, întreabă retoric Laurenţiu Grădinaru.
Ceilalţi stau minute în şir în staţie, sperând să prindă un autobuz mai gol. „Sunt rute unde se circulă mai bine. Nu înţeleg de ce nu mai pun maşini pe traseele aglomerate“, spune Vasile Ioachim, tehnician. Pe linia 4, care circulă din cartierul Burdujeni până în Obcini, şi pe linia 2, care merge de la Gară pe ruta Spital-Obcini, cozile şi îmbulzeala sunt frecvente.