Fostul presedinte al Coreei de Sud Roh Moo-hyun a decedat vineri, dupa ce a cazut intr-o prapastie din apropierea locuintei sale, dupa toate aparentele fiind vorba despre o sinucidere.
Un apropiat al familiei le-a aratat politistilor un bilet de adio lasat de Roh, inainte de a recurge la acest gest, dar autoritatile au deschis o ancheta pentru a stabili toate circumstantele in care s-a produs incidentul, informeaza agentiile de presa straine.
Decesul s-a produs ca urmare a ranilor severe produse la cap in timpul caderii in prapastie, fostul presedinte fiind declarat mort la spitalul din Busan, sudul tarii, unde a fost transportat de urgenta.
In varsta de 63 de ani, Roh a fost presedinte al Coreei de Sud in perioada 2003-2008, fiind apreciat pentru politica sa dusa impotriva coruptiei.
La inceputul acestei luni insa, a fost implicat intr-o investigatie in legatura cu o posibila mita in valoare de circa 6 milioane de dolari data unui om de afaceri chiar in timpul mandatului sau, acuzatii in care era implicata si sotia sa, dar pe care le-a negat cu vehementa.
Roh a fost un militant pentru apararea drepturilor omului si un avocat de renume, aparandu-i pe studentii acuzati de tradare de regimul militar din Coreea de Sud in perioada anilor '80.
Fostul presedinte al Coreei de Sud Roh Moo-hyun a decedat vineri, dupa ce a cazut intr-o prapastie din apropierea locuintei sale, dupa toate aparentele fiind vorba despre o sinucidere.
Un apropiat al familiei le-a aratat politistilor un bilet de adio lasat de Roh, inainte de a recurge la acest gest, dar autoritatile au deschis o ancheta pentru a stabili toate circumstantele in care s-a produs incidentul, informeaza agentiile de presa straine.
Decesul s-a produs ca urmare a ranilor severe produse la cap in timpul caderii in prapastie