AŞTEPTARE. Criticii şi juriul încă speră, pe ultima sută de metri, la un film despre care să poată spune, cu mâna pe inimă, că merită Palme d’Or. Sursa: Reuters

Cu două zile înainte de punctul terminus, Cannes-ul are o „mică” problemă: nu are încă un film care să fi dat pe spate critica şi juriul. Selecţiei de cinci stele anunţată la început i-a mai căzut pe drum câte o stea şi riscă să rămână în istoria festivalului cu un mic paradox: poate cea mai aglomerată ediţie în nume mari, dar mediocră când vine vorba de filme.

Însă e posibil ca festivalul să meargă după acelaşi scenariu ca acela din 2008, când surpriza ediţiei, „Entre les murs”, a apărut în penultima zi, şi cei mai mul ţi festivalieri, cu bagajele deja făcute, nu-l văzuseră. Dacă nici unul dintre cele trei titluri rămase în coada festivalului - „Enter the Void” al lui Gaspar Noé, „Faces” de Tsai Ming-liang şi „Map of the Sounds of Tokyo” de Isabel Coixet - nu se dovedeşte a fi vreo revelaţie, juriul prezidat de Isabelle Huppert va face ulterior slalom printre critici, indiferent ce film va alege.

Poate mai puţine dacă va fi vorba de „Profetul”, în regia lui Jacques Audiard - povestea unui deţinut în închisoare - căruia publicaţia „Screen” îi dă punctajul maxim, adică 3,4 din 5.

Penelope Cruz, într-un film fără prea multă strălucire

Pedro Almodovar are un film ca o apă plată, în care Penelope Cruz e mai mult pe post de manechin, iar actorul din rolul principal, Lluis Homar, are o figură inexepresivă greu de concurat, însă unii par să-l plaseze printre favoriţi („Broken Embraces” primeşte un indulgent 3,2 de la „Screen”).

Jane Campion comite o dulcegărie poetico-descriptivă despre poetul John Keats, cu o imagine, ce-i drept, grozavă, în „Bright Star”, împins de criticii americani pe undeva prin top, însă coborât cu încăpăţânare de c