Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia, R.Moldova şi Ucraina continuă atacurile împotriva României

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 23 mai 2009 ·

Rusia a atras atenţia partenerilor săi europeni asupra necesităţii de a obţine de la România angajamentul de a nu se mai amesteca în afacerile interne ale Republicii Moldova, în cadrul summitului UE-Rusia, desfăşurat joi şi vineri la Habarovsk, în Extremul Orient rus.

"Federaţia Rusă a atras atenţia asupra necesităţii unor demersuri mai energice pe lângă România, pentru ca aceasta să înceteze să mai exercite presiuni politice asupra Republicii Moldova şi să recunoască definitiv independenţa acesteia", a afirmat adjunctul ministrului rus de Externe, Aleksandr Gruşko, agenţiei Itar-Tass, potrivit Agerpres, referindu-se la summitul încheiat vineri.

La rândul său, Nezavisimaia Gazeta arată că Moscova a jucat rol de avocat al Chişinăului în dialogul cu Bruxellesul, iar preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, care se confruntă cu o criză dintre cele mai profunde, are nevoie de un duşman în persoana politicienilor români. Pe acest fond, Rusia îşi face propriile jocuri, obiectivul ei fiind de a-şi păstra sferele de influenţă şi de a opri extinderea NATO la graniţele Moldovei.

Continuând atacurile antiromâneşti, agenţia oficială moldoveană Moldpres sugerează, într-un comentariu, că România ar fi devenit "aliatul" regimului separatist din Transnistria, după cum a relatat Europa Liberă în pagina electronică. Potrivit Moldpres, recentele declaraţii ale preşedintelui român, Traian Băsescu, privind motivele pentru care nu vrea să semneze tratatul de frontieră cu R.Moldova, precum şi aprecierea sa că armata rusă nu va pleca niciodată din Transnistria au fost primite cu entuziasm la Tiraspol. Agenţia oficială de ştiri de la Chişinău anunţă că R.Moldova se va plânge din nou Uniunii Europene de politica României.

Ministrul ucrainean al Apărării, Iuri Ehanurov, consideră România şi Rusia potenţiali inamici, din cauza dispute

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum 58 minute
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Israelul afirmă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

G4Media acum o ora
Armata israeliană a declarat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea şiită Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza, relatează A

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 5 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 5 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 7 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Nicolae Ciucă, susținut la alegerile prezidențiale de Organizația Femeilor Liberale

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) a votat sâmbătă, în unanimitate, susţinerea preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, la alegerile prezidenţiale. Biroul Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) a votat sâmbă

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 46 minute
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 5 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Video Gloria Bistriţa, învinsă acasă. Rezultatul meciului din Liga Campionilor cu Krim Ljubljana

Adevarul acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de formaţia Krim Ljubljana, scor 35-30 (20-19), în a treia partidă din grupa A a Ligii Campionilor.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°