A plecat sa-si afle loc de odihna in satul ei natal de la poalele Tiblesului

Prietena draga si dintru inceputuri a revistei noastre, Valeria Peter Predescu s-a mutat grabita in "targul cel de Sus, la chemarea lui Iisus". A lasat Ardealul si cantecul romanesc mai sarac cu un glas frumos si c-o inima mare. Asa de mare si de buna, asa de duioasa si de compatimitoare cu toata suferinta lumii, ca-ntr-o noapte, la sfarsitul acesta de aprilie, s-a rupt si-a stat.

E atat de greu sa spui despre un prieten drag ca "a fost". "Doamna Valerica noastra" a fost o fiinta minunata, plina de lumina, de dragoste pentru satul romanesc si pentru cantecul sau adevarat. Cu o vocatie a prieteniei cum rar intalnesti, cu o vorba buna si blanda pentru toti, cu un grai taranesc pe care nu-l lasa pe oriunde ar fi ajuns in lume, tocmai ca sa ne impartaseasca din profunzimile intelesurilor lui, ori in cantec, ori in poveste. Cu o tinuta de autentica aristocratie taraneasca, purta superbul costum nasaudean ca pe o piesa de colectie nepretuita. A daruit publicului, in 37 de ani pusi in slujba cantecului traditional, 61 de albume si patru carti, si atatea concerte si turnee in tara si prin lume, ca le-a pierdut sirul. A primit pentru truda ei de-o viata un ladoi cu diplome, titluri onorifice, trofee si premii speciale. A rupt multe perechi de pantofi batand satele nasaudene, ca harnica culegatoare de folclor. Dar si in calitate de referent de specialitate la Centrul Cultural al Creatiei Populare Bistrita-Nasaud, pentru a cauta batrani ceterasi, mestesugari batrani, stiutori de povesti. I-a inregistrat pe banda, i-a fotografiat, si i-a pus apoi in culegeri si discuri, salvandu-i de la uitare si facand din ei eroi de legenda. Iubea nespus batranii si copiii. Toata viata ei a ingrijit de batranii din familia sa, le-a facut pomenirile, le-a facut parte in lumea de dincolo. S-a ocupat cu