În Spania au fost eliminate unele subvenţii pentru agricultură.Majoritatea românilor care vin să lucreze la culesul fructelor şi legumelor, în Spania, acceptă să muncească mai mult, pe bani mai puţini. Birourile pentru străini din Zaragoza au fost luate cu asalt de muncitorii sezonieri care au venit în regiune pentru campaniile agricole. În fiecare an, în comunitatea Aragon, sunt angajate în agricultură peste 13.000 de persoane, majoritatea fiind străini.
Şi anul acesta, mulţi dintre sezonierii care au sosit provin din România şi din Bulgaria, ţări care au aderat recent la Uniunea Europeană. Sute de persoane se aşează zilnic la cozile de la birourile administraţiei pentru a solicita certificatul de rezident comunitar, document necesar pentru angajare. Mulţi dintre cei sosiţi au mai lucrat aici şi în anii trecuţi.
Unii refuză noile contracte
Anul trecut, sezonierii angajaţi la cules de cireşe erau plătiţi cu salarii de 1.000 de euro pe lună. Anul acesta, s-a negociat un salariu de doar 800 de euro pe lună. „În ţară eram şomeră. Sunt mulţumită că am fost chemată şi că mi-au oferit şi acest salariu, deşi chiria va reprezenta 12% din venit“, spune Staicu Ecaterina, 45 de ani, din Craiova.
Românii veniţi la cules de cireşe vor începe lucrul la 1 iunie, iar contractul este pe o perioadă de şase luni. Cei veniţi la cules de legume se vor îndrepta către satul Ilueca, unde, anul trecut, lucrau pe un salariu care putea ajunge şi la 1.800 de euro pe lună.
Anul acesta, salariile vor fi la jumătate, pentru că patronii nu mai primesc subvenţii de la guvern. „Vin de patru ani la cules în Spania. Un salariu aşa de mic nu am avut niciodată. Anul trecut eram plătit cu trei euro la lădiţă, iar anul acesta mi s-a propus un euro“, spune Duţu Cristian, 25 de ani, din Călăraşi.
Nu a vrut să semneze cont