Paşi nesiguri, praf strivit sub tălpi uzate, asfalt stricat, mucuri de ţigări, hârtii, bucăţi rupte din scrisori netrimise, frânturi de fotografii, urme lăsate pe pământul care rabdă tot... toate astea, după ce am văzut fotografiile făcute de prietenul meu, artistul fotograf Florin Constantinescu!
Pantaloni demodaţi, cu manşete necălcate, traşi la repezeală numai cât să acopere în parte corpuri îmbătrânite, corpuri tinere, câte o cămaşă sau vreun tricou trase în grabă peste acelaşi trup căruia îi dăm în timp atâta importanţă, şi peste toate sufletul care rămâne mereu atât de tânăr şi care de multe ori, la asfinţit, te face să pari semenilor tăi: desuet, uneori hilar, alteori dus cu pluta, rareori ascultându-i îndemnul atât de ascuns, deseori vrând cu orice preţ să pari fericit!... Una e cum vrei să pari, alta însă e ce se vede. Ce văd eu e sfânt, nu mă păcăleşti tu pe mine! Mie nu-mi trebuie neapărat să-ţi văd chipul! Ce, nu auzi şi tu peste tot îndemnuri de genul... "gândeşte pozitiv, să vezi partea plină a paharului"... Ce prostii, ce îndemnuri, ce moravuri bre, ce nebuneală... câtă "debandare"!
Picioarele te poartă non stop către ceva anume, treburile tale sunt cele mai importante! Şi apoi învăţăturile primite, îndemnurile pornite de la tine către mine, de la mine către tine... şi iarăşi picioarele care te poartă din nou prin lume... picioare viguroase, picioare puternice, picioare drepte, picioare lungi (aproape cât prăjina sprijinită-n pom, cea din grădina bunicii), picioare scurte (cam cât drumul minciunii de la gura mea, pân' la urechea ta)... dar ce mă interesează pe mine picioarele, cât de drepte, cât de strâmbe, cât de frumoase, cât de urâte, cât de caraghioase! Picioare care te duc, picioare care te întorc, picioare care te înalţă, picioare care te lasă!
Paşii mici ai copiilor însoţiţi de părinţi sunt cei mai buni
