Romania a fost intotdeauna un popor sarac. Nu am avut niciun moment in istoria tarii noastre in care sa putem spune, fara ezitare si fara sa ne gandim prea mult, ca am dus-o bine. Nu am avut niciodata o clasa de mijloc a societatii asemanatoare clasei de mijloc din tarile din Occident.

Chiar si perioada interbelica, cea mai laudata si aparent cea mai prospera epoca din istoria Romaniei, a fost un timp in care majoritatea locuitorilor tarii era formata din tarani, care isi duceau traiul la limita existentei. Tot in perioada dintre cele doua razboaie mondiale a lovit si prima criza economica mondiala din '29-'33 care taiat si fragilul avant pe care societatea noastra si-l luase dupa Marea Unire din 1918. Iar de atunci nu ne-am mai revenit niciodata.

A urmat perioada tulbure de la sfarsitul anilor '30 in care confuzia politica a oscilat intre dictatura militara a lui Antonescu si tentativele repetate de preluare a puterii de catre legionari. Inceputul celui de-Al Doilea Razboi Mondial avea sa ne arunce insa in ceea ce avea sa devina cea mai neagra perioada din istoria moderna a Romaniei. Ranile razboiului, pierderea unor teritorii importante si, mai ales, subjugarea politica si economica fata de marele imperiu sovietic aveau sa se dovedeasca fatale pentru bunastarea romanilor.

Am murit de foame in timpul razboiului, am facut foame in Epoca de Aur a lui Ceausescu, pentru a plati datoriile contractate de o minte bolnava pentru a-si vedea implinite visele bolnave de grandomanie, am murit de foame si in primii ani de dupa Revolutia din '89. In cei cativa ani de relativa bunastare si prosperitate economica de dupa 2000 nu am facut decat sa ne imprumutam, cu totii, de la bancile occidentale. Si am facut-o cat am putut de mult, din nou, pana la limita suportabilului, pana la limita supravietuirii.

Ne-am imprumutat pentru a ne def