Începând de săptămâna viitoare, urmăriţi din nou aventurile agentului Jack Bauer şi ale colegilor săi din „24”, prezentate pe DVD-urile oferite la pachet cu „Adevărul magazin de duminică”. După ce anul trecut, ziarul v-a prezentat prima serie, „Adevărul magazin de duminică” vă prezintă de săptămâna viitoare a doua serie a serialului „24” la o calitate excepţională. Fiecare DVD conţine câte patru episoade din serialul premiat cu două Globuri de Aur şi 17 statuete Emmy.
Aventurile agenţilor din unitatea antiterorism „CTU” au impresionat nu numai publicul, care a urmărit episoadele seriei a şasea în număr de peste 13 milioane pe seară. Profesorii Facultăţii de Drept din Georgetown au introdus în programa de învăţământ cursul „Legea din 24”. Acesta este dedicat stilului de interpretare a legilor în raport cu ameninţările teroriste, practicat de Jack Bauer şi colegii săi.
Acţiune în timp real
Serialul „24” prezintă în fiecare episod câte o oră din viaţa personajelor, iar un sezon are 24 de episoade. Astfel, într-o serie suntem tot timpul alături de personaje pe parcursul unei singure zile. Un alt atu al producţiei îl reprezintă atenţia pentru detalii a regizorilor Bryan Spicer, Stephen Hopkins, Brad Turner, Ian Toynton şi Jon Cassar. Spectatorul are astfel ocazia să se simtă chiar în mijlocul faptelor.
Acţiunea serialului se petrece în Los Angeles, SUA, unde agenţia „CTU” încearcă să îndepărteze pericolele ce ameninţă întreaga naţiune. Serialul se concentrează pe viaţa agentului Jack Bauer, interpretat de Kiefer Sutherland. Actorul a mai făcut parte din distribuţia unor filmel ca „Cei trei muşchetari”, „Twin Peaks”, „Oameni de onoare” sau „Santinela”.Doar o coincidenţă a făcut ca premiera producţiei despre lupta antiterorism să aibă loc la doar două luni după atacurile din New York, de la 11 septembrie 2001.