Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Oproiescu este noul preşedinte al Uniunii Vatra Românească

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 24 mai 2009 ·

Sâmbătă, 23 mai, a avut loc la Târgu-Mureş Conferinţa Naţională a Uniunii Vatra Românească. În cadrul Conferinţei a avut loc o reîmprospătare a conducerii Uniunii, preşedintele Zeno Opriş fiind schimbat cu Florin Oproiescu, preşedintele filialei Târgu-Mureş. Potrivit lui Oproiescu, împrospătarea formulei de conducere se impunea potrivit statutului. “Conferinţa de azi a avut pe ordinea de zi modificări ale statutului, alegeri, strategii de viitor. E un moment normal în viaţa unei organizaţii conform statutului. Se simţea nevoia unei revigorări a activităţii şi a unei împrospătări a formulei de conducere, în situaţia în care domnul Zeno Opriş, datorită stării de sănătate nu mai putea îndeplini, în plenul forţelor sale, funcţia în continuare. Consider că noua conducere reflectă puterea filialelor din teritoriu a Uniunii Vatra Românească. Cea mai puternică filială din Ardeal împreună cu Târgu-Mureşul fiind cea de la Cluj, în funcţia de primvicepreşedinte a fost ales preşedintele acestei filiale Ioan Traian Balota”, a declarat Oproiescu.

La sfârşitul conferinţei, Uniunea Vatra Românească a transmis tuturor cetăţenilor mesajul de a se prezenta la vot pentru alegerile europarlamentare. Florin Oproiescu ne-a explicat importanţa acestui mesaj. “Mesajul lansat de Uniunea Vatra Românească pentru alegerile din 7 iunie este foarte clar: să ne prezentăm cu toţii la vot. Să votăm cu cine vrem dar esenţial este să ne prezentăm la vot, atfel încât ponderea în Parlamentul European să reflecte cu adevărat ponderea partidelor de pe eşicherul politic românesc”, a declarat Oproiescu. Uniunea Vatra Românească îşi propune să fie, în continuare aproape de problemele oamenilor. “Ne-am propus mai multe obiective pentru viitor dar ne vom axa în principal pe ceea ce îi preocupă pe oameni. Viaţa de zi cu zi, proiectele europene pentru finanţări”, a mai spus Oproiescu.

Sâmbătă, 23 m

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum 45 minute
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum o ora
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 16 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 46 minute
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°