Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Homosexualii români nu mai vor să se arate

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 mai 2009 ·

Fără a mai fi supuşi la acte de violenţă, dar izolaţi de clasa politică, comunitatea gay din România şi simpatizanţii ei au ieşit în număr mic la paradă. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

1 /.

„Vă dorim numai bine în celebrarea demnităţii voastre!”, le-au transmis, sâmbătă, printr-o scrisoare deschisă, trei dintre miniştrii guvernului britanic participanţilor la Marşul GayFest 2009, în calitate de „persoane care îşi asumă în mod deschis orientarea sexuală gay”. Cei 200 de oameni care au mărşăluit, sub steagul diversităţii, în centrul Capitalei, au avut în frunte şi politicieni şi diplomaţi. Nu pe cei români, însă, ci pe cei britanici, francezi, suedezi, olandezi şi de alte naţionalităţi.

„Nici unul, ca de obicei”

Printre ei: trei europarlamentari - Michael Cashman (Marea Bri ta nie, mem bru în Comitetul Exe cutiv al Partidului Laburist), Hélène Goudin (Suedia), Michel Teychenne (Franţa, Partidul Socialist). Aceştia au stat în primele rânduri la parada gay, fluturând stea gul Uniunii Europene, însemnat cu steluţe în culorile steagului LGBT (lesbian, gay, bisexual, transgender). La rândul lor, ambasadorii Marii Britanii, Olandei, Suediei şi Cehiei la Bucureşti au mers cot la cot cu homosexualii, zâmbitori şi relaxaţi.

„Ştiu ce vreţi. Vreţi să fiţi trataţi ca nişte oameni normali, cu aceeaşi protecţie în faţa legii”, a spus, la finalul paradei, în faţa Palatului Parlamentului, ambasadorul Olandei, Jaap Louis Werner, venit împreună cu soţia şi fetiţa lor. „Câţi dintre aleşii noştri sunt aici, câţi dintre cei care vă reprezintă în Parlamentul European (PE) sunt alături de noi?”, a întrebat, mai mult retoric, de la microfon, Florin Buhuceanu, liderul Asociaţiei Accept, organizator Gay Fest. „Nici unul, ca de obicei”, a şoptit din public un tânăr cu mască pe faţă.

Nu este nimic nou în faptul că picior de politicia

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°