Nestle Choco poate fi duşmanul siluetei dacă este consumată în mod frecvent. De asemenea, din cauza grăsimilor hidrogentate, devine un potenţial pericol pentru ficat şi inimă.
Nestle Choco, specialitate instant pe bază de cacao şi lapte, este un produs dezechilibrat din punct de vedere nutriţional, cu un exces de glucide cu index glicemic foarte ridicat şi absorbţie rapidă şi grăsimi vegetale hidrogenate.
Din cauza glucidelor, pancreasul endocrin va avea de suferit, fiind forţat să secrete o cantitate mai mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Grăsimile vegetale hidrogenate afectează în mod grav buna funcţionare a funcţiei hepatice şi a sistemului cardiovascular. Din această cauză, utilizarea lor a fost limitată sau chiar interzisă în unele state, pentru a proteja populaţia de efectele lor nocive.
Această compoziţie îi imprimă produsului analizat o valoare energetică foarte ridicată, motiv pentru care trebuie evitat de persoanele supraponderale şi obeze. Nici cei care vor să îşi păstreze greutatea în limite normale nu trebuie să abuzeze. De asemenea, trebuie consumat cu precauţie de cei care suferă de osteoporoză. Fosfaţii de sodiu împiedică fixarea calciului în oase, ducând la dezechilibrarea balanţei calciu-fosfor şi în final, în cazul unui consum frecvent, la apariţia osteoporozei şi a depunerilor anormale de calciu.
CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că Nestle Choco nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor, obezilor, persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, hipertensivilor, bolnavilor renali, celor cu un profil lipidic sanguin patologic, celor cu boli hepatice, celor cu st