Un tată nu e doar un om „cu obligaţii“, ci un personaj care trebuie să joace un rol principal în viaţa copilului său. Cei mai mulţi optează încă pentru apariţii episodice. Poţi să faci zeci de cursuri despre creşterea copiilor sau să citeşti cu tonele literatură de specialitate. Când te-ai trezit cu cel mic în braţe, „s-a rupt filmul”, spune Florin Câmpeanu, un tătic full-time. Să-şi urmeze instinctul! Acesta ar fi primul sfat pe care Florin Câmpeanu (34 de ani), autorul cărţii „Jurnal de tătic”, l-ar da tuturor bărbaţilor care devin părinţi. Să facă de tineri copii şi să se implice zi de zi în viaţa celor mici ar fi alte două recomandări pe care le face Florin chiar de la început.

De un an şi opt luni simte pe pielea lui cât de grea e meseria asta de părinte. Cu nopţi albe în care porţia de somn se reduce la două ore, cu spaima că puştiul s-ar putea sufoca dormind pe burtă, dar şi cu marea bucurie că primul cuvânt rostit la şase luni a fost „tata”. Vreo două luni, n-a mai spus altceva.

„La primul copil te apucă un soi de disperare. De fapt nu e o disperare, ci o lipsă de pregătire. Poţi să faci orice curs, să citeşti tone de cărţi. Degeaba! În momentul în care te-ai trezit cu el în braţe s-a rupt filmul!”, spune el.

De frică şi de disperare, spune Florin Câmpeanu, s-a pus pe scris „Jurnal de tătic” - o carte cu „zero teorie şi 100% practică, zi de zi şi mai ales noapte de noapte”, ca să-l cităm pe autor.

O meserie care se învaţă prin practică

În faţa noastră stă un tânăr director de companie. Vorbeşte mult, repede şi gesticulează. Râde des. E genul de bărbat care vinde cu un succes nebun absolut orice. E un exerciţiu extrem de imaginaţie să ţi-l închipui schimbând scutece. Fiecare frază pe care o rosteşte începe şi se termină însă cu Vlad Cristian, cum îl cheamă pe fiul lui.

Florin