Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firma Broker SA, divizată de conflicte interne

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 mai 2009 ·

După ce vreme de câţiva ani, societatea clujeană de brokeraj Broker SA a ocupat primele locuri în topul firmelor de profil, în prezent societatea este măcinată de o luptă pentru putere. După ce-a fost suspendat, în urmă cu o lună, de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare pentru o perioadă de cinci ani, fostul director Petru Prunea a contestat decizia CNVM şi i-a dat în judecată pe cei care, în opinia lui, conduc ilegal societatea. Sursa: Mihai Șoica „În 10 aprilie s-a desfăşurat o şedinţă AGA, unde a ieşit mare tărăboi, iar 60% dintre acţionari au părăsit sala. În prezent, Broker SA este condusă de o persoană neautorizată (Anton Ionescu, fost deputat PNL de Cluj – n.r.)”, susţine Prunea.

După această şedinţă AGA, noul director al Broker SA, Anton Ionescu a cerut Oficiului Registrului Comerţului (ORC) Cluj să fie înscris în documentele societăţii ca fiind noul preşedinte al consiliului de administraţie. Justiţia însă a reuşit însă o performanţă inedită: în mai mai puţin de 11 zile, doi judecători delegaţi de la Tribunalul Comercial Cluj au dat două decizii diametral opuse.

Sentinţe judecătoreşti contradictorii Prunea spune că Anton Ionescu a cerut în data de 16 aprilie 2009 la ORC Cluj să se facă noile menţiuni în actele constitutive ale Broker SA. Judecătoarea Nicoleta Kosa a respins cererea motivând că decizia prin care Anton Ionescu a fost numit preşedinte al CA al Broker SA şi litigiul dintre CA şi Petru Prunea trebuie rezolvat de o instanţă de contecions administrativ.

În data de 27 aprilie 2009, un alt judecător de la Tribunalul Comercial Cluj, Iulian Păcurar, care s-a aflat în atenţia comisiei de disciplină a Consiliului Superior al Magistraturii, a dat un alt verdict. Judecătorul Păcurar a dispus ca Petru Prunea să fie revocat din funcţia de preşedinte al CA al Broker SA, iar în locul lui să fie numit Anton Ion

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 34 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°