Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au gustat din plin, ieri, euforia unor evenimente tradiţionale organizate în nordul ţării. La sărbătoarea oraşului Năsăud, şeful statului a făcut obişnuitele băi de mulţime şi, pentru câteva minute, a purtat o pălărie tradiţională năsăudeană pe care a şi primit-o cadou.
Tot oamenii i-au oferit o curea cu mărgele, pe care preşedintele nu s-a sfiit să o probeze pe loc. Pentru Maria Băsescu, năsăudenii s-au gândit la o pălărie cu flori şi o ie, să le aibă ca amintire.
Următoarea oprire a celor doi a fost Voroneţ, de unde s-au dus la Bucşoaia, judeţul Suceava, unde a fost organizată „Hora Bucovinei”, care marchează urcarea oilor la munte. Băsescu s-a urcat pe scenă şi la Bucşoaia, afirmând că de 34 de ani, de când şi-a „găsit norocul aici”, se întoarce cu plăcere în acest „rai al Moldovei”, cu referire la faptul că soţia sa este din Bucovina.
Şeful statului a vrut să vadă cum îi stă îmbrăcat într-o bundiţă ornată cu blană de dihor şi s-a încins la brâu cu un chimir. Ajutat de un cioban, preşedintele a tuns o oaie, alegându-se şi cu un premiu: un suman. La o stână, Băsescu a mâncat, printre altele, balmoş la ceaun, miel jintuit şi plăcinte „poale-n brâu”.