Va propun un exercitiu de imaginatie: sa zicem ca presedintii actuali ai celor trei mari partide din Romania ar disparea maine de pe scena politica. Cine le-ar lua locul?

Lupta s-ar duce pe viata si pe moarte intre personaje deja uzate, incapabile de o reinventare, iar unul dintre ele, cel mai abil si mai ticalos, ma tem, ar castiga.

Are vreun partid o generatie tanara, viguroasa, antrenata sa preia fraiele din mainile acestor lideri uzati? Are un vreun partid o personalitate puternica, cu proiecte politice curajoase si viabile, un soi de Obama, ca tot a devenit presedintele american noua obsesie a clasei politice romanesti? Din nefericire, nu.

Cum sunt ei, inconsistenti si lipsiti de proiecte, actualii lideri ai partidelor politice nu au, in acest moment, inlocuitori cat de cat viabili. Nu vine nimeni din urma care sa preia stafeta si sa ridice nivelul politicii romanesti.

Este si acesta un efect extrem de grav al degradarii vietii politice romanesti, dar si o premisa a degradarii acesteia, in continuare.

Lectia imoralitatii

Modelele in functie nu reprezinta garantia ca, in timp, competenta se impune si valoarea iese la suprafata. Dimpotriva! Cand te uiti la ascensiunea lui Marian Vanghelie, Costel Iancu sau Tudor Chiuariu, de exemplu, ai toate motivele sa o iei in directia cealalta.

Exemplele acestea sunt insa extrem de incurajatoare, magnetice chiar, pentru toti cei care vor sa parvina prin intermediul politicii. Pentru cei care nu se intreaba niciodata, in mod sincer, ce pot face ei pentru tara, dar au o lista lunga si complexa cu ceea ce poate face tara, cu precadere bugetul statului, pentru ei.

Asa se faca ca, dintr-un bun inceput, in politica intra preponderent oameni pusi pe capatuiala. Ce putem astepta de la ei? Si daca totusi se mai strecoara printre ei si cate un