Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgujienii rău-platnici, puşi să muncească în folosul comunităţii

Publicat in GAZETA de SUD, luni 25 mai 2009 ·

Întrucât recuperează foarte greu amenzile de la persoanele care au avut probleme cu legea, Direcţia Publică de Venituri din cadrul Primăriei Târgu Jiu îi trimite pe cei amendaţi să muncească în folosul comunităţii.

Direcţia Publică de Venituri Târgu Jiu nu reuşeşte să colecteze de la cetăţeni amenzile pe care aceştia le-au primit în ultimii ani. Fie că este vorba de amenzile rutiere, cele mai multe de altfel, de sancţiuni la Legea nr. 61 sau amenzi primite de cerşetori, prostituate sau taximetrişti, puţini sunt cei care se prezintă la ghişeele unităţii pentru a-şi achita datoriile pe care le au la bugetul local. Potrivit conducerii Direcţiei Publice de Venituri, de la începutul anului şi până în prezent, nu s-a reuşit decât încasarea a 10% din debitele provenite din amenzi, respectiv 300.000 de lei. Direcţia mai are însă de recuperat 2,7 milioane de lei. Sumele provin din amenzile date în acest an, dar şi din restanţele din ultimii doi-trei ani, pe care cetăţenii nu au mai venit să le achite.

Au obţinut hotărâri în instanţă

Conducerea Direcţiei de Venituri a formulat mai multe acţiuni în instanţă pentru a transforma amenzile în muncă în folosul comunităţii. Este vorba de patru cazuri de cetăţeni care au fost trimişi să lucreze în folosul comunităţii, în cadrul Direcţiei de Servicii Comunale ce aparţine de Primăria Târgu Jiu. „Nu aveau nici o posibilitate să plătească vreodată aceste amenzi. În mod normal, poliţia trebuie să se implice în formularea acţiunilor în instanţă, însă am intervenit şi noi pentru a grăbi acest lucru. Există deja hotărâri prin care debitorii vor merge să lucreze la Direcţia de Servicii Comunitare şi să fie pontaţi, până când îşi vor efectua orele hotărâte de judecător. Au fost puşi şi la curăţenie, însă ni s-a transmis că sunt cam leneşi şi nu le place să muncească. Sunt mulţi studenţi care iau amenzi de cir

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 38 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 31 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 45 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Oficial! Mirela Călugăreanu preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României

Ziua Constanta acum 54 minute
Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 14 iulie 2025, o hotărâre prin care Mirela Călugăreanu a fost desemnată să exercite atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României,

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°