Asteptarile investitorilor care au avut inspiratia de a achizitiona titluri in companii care au afisat in primul trimestru din acest an rezultate peste piata nu au fost inselate, acestea din urma consemnand printre cele mai mari cresteri pe Bursa in 2009.
Astfel, actiunile a 17 companii listate pe Bursa si piata RASDAQ care au inregistrat rezultate in crestere anul acesta s-au apreciat in medie cu 38% de la inceputul anului, in conditiile in care principalii indici ai celor doua piete, BET-C si RASDAQ-C sunt aproape neschimbati in 2009.
Indicele BET-C a urcat anul acesta cu 1,2%, iar principalul indicele al pietei nereglementate RASDAQ afiseaza o scadere de 1,9% in aceeasi perioada.
Titlurile din sectorul farmaceutic, Zentiva Bucuresti (SCD) si Biofarm Bucuresti (BIO), ale caror afaceri si profituri s-au majorat in primul trimestru fata de primele trei luni din 2008, au urcat fiecare cu peste 80% in acest an.
Cele mai mari avansuri le-au inregistrat insa titlurile din domeniul constructiilor respectiv cele ale firmelor producatoare de materiale de constructii Prefab Bucuresti (PREH) si Alumil Rom Industry (ALU), ale caror actiuni aproape s-au dublat in acest an pe Bursa.
Companiile de constructii au fost afectate puternic de criza in 2009 si chiar daca afacerile celor doua companii nu au urcat in primele trei luni din acest an, cifrele de afaceri au scazut mult mai putin decat alte altor companii din sector si in plus au raportat profituri in crestere fata de perioada similara a anului trecut.
Rezultate in crestere au mai raportat si companiile din domeniul alimentar, sector mai putin sensibil la incetinirea de pe plan economic.
Actiunile companiei din domeniul panificatiei Boromir Prod Buzau (SPCU) si cele ale producatorului de lactate (ALBZ) au castigat de la inceputul anului 82% si respectiv 21%. Afacerile Boromir Prod Buzau