Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bomba campionatului sau gluma finalului de retur? «Fuziune Steaua-Urziceni?»

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 25 mai 2009 ·

Iancu a anunţat aseară că Steaua va merge în Liga Campionilor în locul trupei lui Petrescu. Becali a confirmat negocierile cu Bucşaru

La 10 minute după terminarea meciului de la Urziceni, meci care a propulsat-o pe Unirea pe primul loc, care duce direct în Champions League, Marian Iancu a lansat o ipoteză incredibilă. "Urziceniul de azi e Steaua de mîine. La final vor fuziona şi Steaua va merge în Liga Campionilor în locul Unirii", a spus patronul Timişoarei în direct la Fanatik Show. După cîteva momente, a intrat în emisiunea lui Horia Ivanovici şi Gigi Becali, care a confirmat varianta lui Iancu.

"Lucrurile acestea nu trebuiau spune acum, ci după final. Eu mă gîndesc la această variantă, vreau să o facem, dar trebuie să mai fie de acord şi cineva de la Urziceni. De fapt, am discutat cu Bucşaru, însă am zis să păstrăm confidenţialitatea. Legal, cred că se poate, pentru că regulamentele sportive trebuie să fie armonizate cu legea comercială, care spune că două societăţi comerciale pe acţiuni pot fuziona prin absorbţie, iar Steaua ar prelua activele şi pasivele Unirii, inclusiv jucătorii şi antrenorii", a declarat Becali.

MM a luat foc: "Diversiune marca Iancu!"

Managerul general al Unirii, Mihai Stoica, a comentat la Recursul Etapei, pe GSP TV, varianta lansată de boss-ul Timişoarei: "Nu ştiu cum îşi permite să facă astfel de supoziţii, dar observ că la ora asta tîrzie fiecare poate face ce vrea. Oricum, Iancu e unul dintre cei mai abili patroni. El nu vorbeşte niciodată fără a urmări un lucru anume, ştie tot timpul ce zice. Acum vrea să creeze o diversiune pentru a-i întoarce pe suporterii Timişoarei, a căror aversiune faţă de Dinamo o ştim cu toţii, împotriva noastră la meciul de vineri".

Dinamo acuză arbitrajul!

La finalul meciului, alb-roşii l-au incriminat pe spaniolul Muniz pentru modul în care a arbitr

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum 58 minute
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 47 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 45 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 57 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 51 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°