Lansare
Ultima gară
Editura Humanitas fiction va lansa, de la orele 18.00, la librăria Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45), „Ultima gară”, de Jay Parini, roman despre ultimul an de viaţă al lui Tolstoi. În 1910, sfâşiat între „religia” sărăciei, pe care Tolstoi a îmbrăţişat-o, şi traiul fastuos impus de soţia sa, acesta părăseşte Iasnaia Poliana, locul în care şi-a petrecut aproape toată viaţa. Dar în spatele acestei fugi stă un şir de evenimente tumultuoase pe care autorul cărţii le aduce la lumină din jurnalele şi însemnările marelui scriitor rus. La eveniment vor vorbi Cristian Tudor Popescu, Elisabeta Lăsconi şi Denisa Comănescu, iar Victor Rebengiuc va citi fragmente din roman.
Festival
Arta Circului
În perioada 26 mai – 7 iunie, Bucureştiul este gazda celei de-a II-a ediţii a Festivalului Internaţional de Artă a Circului (FIAC), unde sunt invitate trei dintre cele mai importante circuri din lume: Circul „Salome” din Germania, Circul „Le Masque” din SUA şi Circul Naţional „Berousek” din Cehia. În această perioadă, Bucureştiul se transformă într-un spaţiu dinamic, în care vor fi prezentate spectacole pentru copii şi părinţi. Spectacolele vor avea reprezentaţii zilnice, între orele 10.00 şi 19.00. Reprezentaţiile Circului „Salome” vor avea loc zilnic, de la orele 17.00. Circurile şi-au asamblat chapitourile în trei locaţii diferite. În Parcul Unirii se află Circul „Salome”, lângă Parcul Moghioroş s-a instalat Circul „Le Masque”, iar în Parcul Titan se află Circul „Berousek”. Preţul biletelor variază între 30 şi 50 RON.
Petrecere
Oldies but Goldies
Un concert muzical ce include cele mai iubite hituri ale anilor ’50, ’60 şi ’70, cu o conotaţie specială pentru cei care au crescut ascultând hiturile acelor perioade, reunite sub titulatura Oldies Music, poate fi ascultat în Oldies Club (Calea Moşilor nr. 91), începând cu or