Peste 10.000 de participanţi la pensiile private obligatorii şi-au schimbat fondul, atraşi de randamentele mari de la alte instituţii. În cazul pensiilor facultative, migraţiile s-au făcut în special între fondurile aceluiaşi administrator. Numai în cadrul ultimei tranşe de transferuri peste 4.000 de participnaţi la pensiile obligatorii şi-au schimbat fondul de pensii şi, implicit, administratorul. Adăugate la transferurile din cele trei runde anterioare, acestea ridică număru
Peste 10.000 de participanţi la pensiile private obligatorii şi-au schimbat fondul, atraşi de randamentele mari de la alte instituţii. În cazul pensiilor facultative, migraţiile s-au făcut în special între fondurile aceluiaşi administrator.
Numai în cadrul ultimei tranşe de transferuri peste 4.000 de participnaţi la pensiile obligatorii şi-au schimbat fondul de pensii şi, implicit, administratorul. Adăugate la transferurile din cele trei runde anterioare, acestea ridică numărul total al celor care au migrat între fondurile de pe Pilonul II la aproape 10.400 de persoane.
Transferurile de la un fond de pensii administrat privat la altul sunt procesate din trei în trei luni, potrivit reglementărilor legislative în vigoare. Prima rundă de transferuri a avut loc în august 2008, când nu şi-au părăsit fondul decât 300 de participanţi, iar ultima, în luna mai a acestui an. Aproximativ 50% din participanţii de pe Pilonul II care şi‑au schimbat fondul de pensii au decis să devină clienţii ING. Acest fond a raportat constat cel mai mare randament din piaţă. În acelaşi timp, fondul Allianz-Țiriac a pierdut cel mai mare număr de clienţi în urma transferurilor.
Agenţii ies din afacerea transferurilor
O parte dintre participanţi şi-au schimbat fondul de pensii impulsionaţi de agenţii de marketing, răsplătiţi cu comisioane pentru fiecare transfer reuşit. Sursa de câştig va dispă