Compania de comunicaţii prin cablu UPC România a lansat, de săptămâna trecută, în oferta sa digitală, un nou canal de televiziune cu tematică educaţională. Sursa: EVZ
„Da Vinci Learning” este un canal dedicat cunoaşterii şi educaţiei, care va emite 24 de ore din 24.
„Da Vinci Learning le dă şansa spectatorilor săi să cerceteze fascinantul univers al cunoaşterii şi ştiinţei, prin intermediul unor producţii TV de cea mai bună calitate. Pornind de la premisa că omul cât trăieşte, învaţă, programele Da Vinci Learning dezvăluie nenumărate aspecte ale lumii ştiinţei. Viziunea noului canal este aceea de a informa, a binedispune şi a inspira. Da Vinci Learning face din educaţie o eternă aventură, plină de emoţii şi bucurii, în care telespectatorul este încurajat să gândească, nu doar să privească”, cred reprezentanţii din România ai firmei germane Da Vinci Media, fondată de Ferdinand Habsburg în 2007. Canalul Da Vinci Learning este prezent până acum în Polonia, România, Ungaria, Turcia şi Bulgaria şi va fi lansat în a doua jumătate a anului în Rusia, Ucraina, Republica Cehă şi Slovacia.
Inedit la „Da Vinci” este că grila de programe include trei secţiuni, dedicate pe rând copiilor, familiei şi adulţilor. Cu ajutorul serialelor animate, cei mici descoperă ştiinţa, natura şi animalele. Mai mult decât atât, ei deprind primele noţiuni de matematică, fizică şi istorie a omenirii, într-un mediu sigur, non-violent. Programele difuzate în timpul zilei se adresează întregii familii, oferindu-le posibilitatea de a învăţa împreună. Adulţii se bucură şi ei de emisiuni dedicate, care tratează subiecte precum lumea nano, momente revoluţionare ale ştiinţei şi istoriei umanităţii sau biografii celebre, în cadrul unor emisiuni precum „Universul documentarelor” sau „Academia Nocturnă”.
„Ne-am propus să readucem în atenţia oamenilor televiziunea