De sarbatorile de Paste trebuia sa ajung la Chisinau sa-mi vad parintii. „Evenimentele” din 7 aprilie au creat un motiv pentru impunerea vizelor cetatenilor romani. Motivul: „romanii s-au implicat in acest eveniment”. Nu am vazut argumente. Eu, din pacate, nu dispun de cetatenia R. Moldova: de la cetatenia sovietica am trecut direct la cea romaneasca. In situatia mea sint foarte multi oameni, ca sa nu mai vorbesc de familii mixte sau pur si simplu de oameni care fac afaceri sau au diverse treburi pe acolo.
Acum citva timp am criticat modul inuman in care se acorda vize moldovenilor pentru intrarea in Romania si UE. Intre timp anumite lucruri s-au rezolvat. Acum ma confrunt cu o situatie mult mai dura si absurda: obtinerea, ca cetatean roman, a vizei pentru Republica Moldova. Citesc ce scrie Evenimentul Zilei pe acest subiect si ma „minunez”. Insa asta nu e nimic. Amicul meu, criticul de arta Vladimir Bulat, tocmai s-a intors de la Chisinau si-mi relateaza de la fata locului „o zi din viata unui doritor de invitatie pentru a obtine viza”. Iar pina la viza e cale lunga.
Iata povestea: Ajuns la Bucuresti dupa zece zile petrecute la cealalta casa a mea, de la Chisinau, am gasit acest articol. Si pentru ca tonul acestuia este acuzator si pe buna dreptate, revoltat, as dori sa mai completez imaginea descrisa de autor cu ceva detalii de la fata locului, caci eu chiar am fost la acel Birou de Migratie si Azil al Republicii Moldova. Am depus o cerere pentru a-mi invita sotia sa-si vada socrii batrani si bolnavi.
Acest birou este chiar in buricul capitalei basarabene, in coasta Ministerului de interne, dar in alt imobil, la etajul 2. De cum intri pe holul acelei instituitii ai sentimentul ca decazi in timp, ca tabacul fumat de Soljenitan, Saharov si Salamov, in Gulagul sovietic, il simti in nas... Esti imediat intrebat ce invitatie vrei sa obti
