Trenul vacanţei va porni anul acesta numai din Cluj-Napoca. Bihorenii care vor să profite de preţurile reduse de pe litoral dinaintea sezonului estival trebuie să se înarmeze cu răbdare. Cei care doresc să-şi petreacă sejurul pe litoral şi intenţionează să meargă cu trenul au puţine variante. O opţiune ar fi acceleratul de noapte care pleacă din Oradea la ora 20.46 şi ajunge a doua zi, la ora13.37 la Constanţa. Mai există şi alternativa trenurilor personale sau rapidul. Preţurile biletelor pentru accelerat sunt rezonabile.
Trenul vacanţei, doar cu pauză
Pentru a călători la clasa a doua, la cuşetă cu şase locuri vor plăti 105 lei. Dacă vor cuşetă cu patru locuri vor plăti 117,8 lei. Pentru cuşetă, clasa întâi vor plăti 240 de lei. „Vreau să merg cu copilul la mare. Aş prefera trenul rapid, nu acceleratul, dar atunci trebuie să stau patru ore în gara din Cluj pentru că nu există o legătură directă Oradea-Constanţa”, spune Maria Turc, din Oradea. Femeia nu ar vrea să circule cu personalul până la Cluj fiind prea obositor.
Trenurile vacanţei, care sunt ceva mai rapide, vor circula anul acesta din 19 iunie. Vor porni însă din Cluj-Napoca, nu din Oradea. Legăturile din Oradea pentru acest tren nu sunt cele mai bune. Aşa cum spune şi Maria Turc, una dintre legături este un personal care pleacă din Oradea la 14.02, iar până la următorul tren sunt doar 17 minute.
„La cum circulă trenurile, sigur nu aş prinde trenul acela. Dacă merg cu Intercity, ar trebui să stau patru ore în Cluj. E prea mult pentru copil”, susţine femeia. Nici ea, nici alţi călători nu înţeleg de ce Oradea a fost trecută în rândul oraşelor de rangul doi şi nu mai are legături directe cu marea sau cu alte oraşe importante din ţară.