Am scris despre o aparitie eveniment: Genealogii ale postcomunismului (aparuta la Idea) pentru Supliment. Alexandru Polgar si Adrian T Sîrbu au făcut treabă foarte bună: sînt strînse voci ale unor clasici ai stîngii estice şi tineri aspiranţi în aceeaşi zonă. Citez prima parte a recenziei unde-l am si pe Tamas care defineste delicios statutul stîngii în Est – un soi de paria.

As vrea doar să mai observ că se strîng rîndurile unei gîndiri critice romaneşti (spun asta pentru că eticheta “de stînga” nu prea se lipeşte de mine sau de Şiulea, de exemplu) , mai lucidă şi mai hotărîtă decît dansurile culturale de salon cu care v-au obişnuit “marii intelectuali” liberali care lucrează intens cu statul. Aparitia Genealogiilor, dupa antologia de la Cartier, “Iluzia anticomunismului”, e un semn că se mişcă totuşi ceva, că se schimbă lucruri care s-ar putea să ne scoată totuşi din condiţia de paria.

Nu fi de acord cu un grup intelectual de putere care ingenuncheaza cind aude Hayek, care inca lupta cu o forta comunista obscura. Nu-ti exprima entuziasmul fata de un raport asupra comunismului scris cu patos si imprecizie. Citeaza intelectuali care au modificat lumea, dar care au citat, la rindul lor, din Marx, ba chiar l-au iubit. Nu te arata entuziasmat de binefacerile miinilor invizibile care discrimineaza vizibil intre doua forme de capitalism, cel „de centru“ si cel „de periferie“ (puteti sa-i spuneti românesc, maghiar, bulgaresc sau cum veti fi vrind). In fine, ce sa continuam, deja sinteti „de stinga“. Sau asa cred cei care s-au lenevit in scaunele puterii culturale. Ei bine, daca totusi vreti sa vedeti cu ce se maninca stinga contemporana, daca vreti sa va consolidati spiritul critic cu declicuri putin exotice pentru meleagurile astea, ar fi bine sa deschideti carti precum Genealogii ale postcomunismului.

E o carte cu pasaje polemice, texte deja „clasice“