Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alianţele pentru titlul de campioană la fotbal

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 mai 2009 · ·

Timişorenii şi steliştii o vor pe Unirea Urziceni campioană, dar Dinamo are „metode specifice”. Banatul aşteaptă verdictul de la TAS. Sursa: Octavian Cocoloș

Victoria de duminică a Unirii (1-0 cu Dinamo, la Urziceni) a dinamitat finalul de sezon în Liga I la fotbal. Calculele sunt întortocheate nu numai datorită programului din ultimele două etape, ci şi din cauza celor şase puncte pe care Timişoara mai speră să şi le primească înapoi. Bănăţenii ar putea deveni principalii candidaţi la titlu. În caz contrar, ei vor constitui un „arbitru” important în lupta pentru titlu.

Fiecare tabără aruncă în joc toate armele, iar disputa se va duce, în bună măsură, în culise. Miza sunt cele 10 milioane de euro care revin automat în urma calificării în grupele Ligii Campionilor. Liderul, Unirea Urziceni, are, teoretic, cel mai greu program. La nivel declarativ însă, ambii ei adversari (Timişoara, dacă nu-şi ia punctele înapoi, şi Steaua), susţin că vor să-i vadă campioni pe ialomiţeni. Nimeni nu-l crede însă pe Marian Iancu, patronul bănăţenilor.

Acesta este bănuit că, după ce i-a ajutat în mod direct pe „câini” la ambele dispute din campionat, acum ar vrea să le dea, indirect, încă o mână de ajutor, încercând să încurce echipa lui Dan Petrescu. Dinamoviştii mai au două meciuri „rezolvate”, astfel că par mai interesaţi de meciurile celor de la Urziceni. Timişoara îşi va stabili strategia în funcţie de decizia TAS în privinţa punctelor. Dacă le va lua înapoi, îşi va juca, probabil, corect şansele.

PROGRAM

Meciurile pe care le mai au de disputat echipele clasate pe primele trei locuri în Liga I la fotbal

Partida care poate lămuri soarta campionatului este FC Timişoara - Unirea Urziceni, din etapa viitoare. Dinamo n-are emoţii în ultimele două etape şi speră într- un pas greşit al ialomiţenilor. În runda fin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Operaţiunea JUPITER continuă miercuri cu sute de percheziţii şi zeci de mandate de aducere / Prejudiciul estimat în dosare depăşeşte 17 milioane de lei

G4Media acum 30 minute
Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, aproape 400 de percheziţii în întreaga ţară, în cadrul aşa-numitei Operaţiuni JUPITER. 55 de persoane urmează să fie duse la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articol

Marea Britanie va livra 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026

Mediafax acum 45 minute
Guvernul a aprobat luni o revizuire strategică a apărării, care prevede o armată bazată pe tehnologie, pentru a contracara amenințările emergente, inclusiv o posibilă agresiune rusă. Marea Britanie, unul dintre cei mai fermi susținători occidentali

Alarmă globală: China restricţionează exporturile de minerale critice, ameninţând industria auto şi producţia globală

G4Media acum 15 minute
Îngrijorarea privind dominaţia Chinei asupra mineralelor critice a crescut marţi, după ce producătorii auto globali s-au alăturat omologilor americani pentru a avertiza că restricţiile Beijingului asupra exporturilor de aliaje, amestecuri şi magneţi

Adobe lansează Photoshop beta pentru Android

News.ro acum 59 minute
La patru luni după iPhone, Adobe aduce şi pe Android versiunea beta a aplicaţiei de prelucrare grafică Photoshop. Aplicaţia Photoshop de Android oferă un set similar de funcţii celei pentru desktop. Printre altele, există suport pentru layere şi mas

Tarifele impuse de SUA ar putea pune în pericol siguranţa aeriană, avertizează industria aerospaţială şi companiile

G4Media acum 21 minute
Noi tarife aplicate avioanelor comerciale importate, motoarelor şi pieselor ar putea pune în pericol siguranţa aeriană şi lanţul de aprovizionare sau ar putea genera consecinţe neprevăzute, au avertizat marţi grupurile care reprezintă companiile aer

Noul preşedinte al Coreei de Sud, Lee Jae-myung, şi-a preluat mandatul / Care sunt provocările cu care se va confrunta / Reacţii internaționale după alegerea sa

G4Media acum 39 minute
Coreea de Sud l-a ales pe liberalul Lee Jae-myung în funcţia de preşedinte, pentru a conduce ţara într-o perioadă tumultoasă, care va necesita negocierea tarifelor comerciale cu SUA şi repararea cicatricilor produse de declaraţia şocantă de lege mar

Horoscop pentru miercuri, 04 iunie 2025. Sunt posibile situații conflictuale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 minute
Berbec Se pare că azi muncești cu elan. Fii atent la tot ce se petrece în sfera muncii, întrucât în umbră sunt capcane. Lucrează cu măsură, nu te implica în multe lucruri si selectează cu atenție prioritățile. Sănătatea este destul de încercată, ast

Oficial: Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga din iunie. Confirmarea, făcută de Casa Albă

Mediafax acum 50 minute
Confirmarea participării a fost făcută de secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, scrie Bloomberg. „Pot confirma că va merge la summitul NATO”, a spus aceasta reporterilor. Anunțul vine în contextul în care Trump vrea ca membrii NATO să

George Simion anunţă că miercuri deputatul S.O.S. România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR: Va avea susţinerea mea la viitorul congres pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, anunţă, marţi seară, că, ”pe zi ce trece”, mai mulţi profesionişti se alătură partidului. El afirmă că, în cursul zilei de miercuri, deputatul S.O.S România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR. ”Doamna avocat Silvi

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 10 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

19°
mie.

18°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

20°
mie.

19°/27°
joi

19°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

16°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°